Munţii Almăjului – caracterizare fizico-geografică

1. Aşezare, întindere, limite şi acces

Munţii Almăjului sunt situaţi în partea de sud-vest a României, întinzându-se pe teritoriul judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi. Fac parte din grupa Munţilor Banatului (Carpaţii Occidentali), fiind delimitaţi de Defileul Dunării (în sud – sectorul Orşova-Sicheviţa), Culoarul Liubcova-Şopotu Nou (în vest – care îi separă de Munţii Locvei), Depresiunea Almăjului (nord-vest), Depresiunea Mehadica (nord-est), Culoarul Cerna şi Depresiunea Orşovei (în est).

Munţii Almăjului sunt relativ uşor accesibili turiştilor. Principalele puncte de plecare le reprezintă localităţile Orşova, Mehadia, Bozovici şi Berzasca. La acestea, se poate ajunge cu automobilul sau autocarul, pe şosele asfaltate, din oricare parte a ţării. La Orşova şi Mehadia se poate ajunge şi cu trenul, dar şi cu vaporul sau cu ambarcaţiuni personale, pe Dunăre, în cazul Orşovei.

 2. Geologia şi relieful

Structura geologică a Munţilor Almăjului este rezultatul orogenezei alpine, evoluţia sa fiind strâns legată de cea a autohtonului danubian.

În Precambrian, formaţiunile ce compun astăzi Autohtonul danubian (Munţii Almăjului) funcţiona ca zonă de geosinclinal, suportând cicluri tectono-magmatice. Ulterior, imensele depozite sedimentare şi magmatogene acumulate au fost supuse metamorfismului regional, rezultând şisturi cristaline. Concomitent, procesele magmatice au determinat punerea în loc a granitoidelor (Sicheviţa).

Sfârşitul Paleozoicului corespunde cu exondarea generală a regiunii.

În Mezozoic (Jurasic), pe direcţia nord-sud iau naştere o serie de fose, care au suportat acumulari sedimentare. Una dintre acestea constituie astăzi zona Sviniţa-Svinecea Mare, iar acumulările unei alte fose, au fost dislocate şi transportate tectonic spre est, rezultând Pânza de Severin.

În Cretacic au avut loc o serie de evenimente tectonice care au impus dislocarea şi împingerea unui alt domeniu de sedimentare, Pânza getică (vest) peste Domeniul danubian. Ulterior, şariajul getic a acoperit întregul Domeniul danubian, sub forma unei pânze imense (Pânza getică).

În Terţiar, mişcările tectonice a provocat unele scufundări pe arii restrânse, umplute ulterior cu depozite terţiare (depresiunea post-tectonică Sicheviţa).

Mişcările cele mai recente au dus la înălţarea zonei muntoase în masă, definitivând înfăţişarea actuală.

Munţii Almăjului au deci ca fundament şisturi cristaline ale Autohtonului danubian, exceptând zona localităţii Ravensca (şisturi cristaline ale Pânzei getice). Peste cristalin s-au depus roci sedimentare, cum sunt calcarele mezozoice din Cazanele Dunării sau din zona Sviniţa-Svinecea, apoi conglomerate, gresii, şisturi argiloase etc. care aparţin Paleozoicului Superior şi Neozoicului.

Cristalinul (împreună cu sedimentarul său) este străbătut de roci magmatice (granite, gabrouri), în cadrul acestora remarcându-se granitul de Ogradena.

În zonele sedimentare predomină peisajul carstic, dezvoltându-se în special exocarstul: chei şi pereţi calcaroşi (Valea Berzasca, Sirinea, Rudărica Mică, Vf. Svinecea), doline (zona Lalca), lapiezuri (Svinecea Mare, Bigăr). Endocarstul este reprezentat de numeroase peşteri şi avene, precum: Peştera cu Apă de la Lalca, Peştera La Pişătoare, Peştera Zamoniţa, Avenul Rudărica etc.

Munţii Almăjului se prezintă sub formă de culmi prelungi, foarte ramificate, cu spinarea netezită/rotunjită (pe şisturi cristaline), echivalente unor nivele de eroziune clare şi sub formă de creste înalte, separate de văi adânci (pe calcare). Versanţii sunt în cea mai mare parte abrupţi. Pe latura dinspre fluviu sunt deosebit de fragmentaţi, dând naştere unor sălbatice chei: Putnei şi Rudăriei (în şisturi cristaline) şi Sirinei (în calcare cenuşii şi roşcate).

Se evidenţiază două culmi mai importante, ramificate şi sinuoase. Cea răsăriteană, orientată nord-sud, aproximativ de la Lăpuşnicel la Cozla, este punctată de vârfurile Cârşa Mare (1.167 m), Cherbelezu (1.102 m), Urzica (873 m) şi Dumbrăviţa (668 m). Cea apuseană, care se desface din Vârful Cherbelezu, are mai multe şei, ramificaţii şi cel mai înalt vârf din acest masiv, Svinecea Mare (1.224 m, martor de eroziune dintr-o suprafaţă mai veche).

3. Clima

Apropierea Mării Mediterane face ca Munţii Almăjului să suporte o binefăcătoare influenţă a climei blânde din jurul acesteia (influenţele submediteraneene).

Pe culmile înalte ale Almăjului media anuală a temperaturilor se încadrează între 6 şi 8° C, iar cea anuală a precipitaţiilor variază în jur de 1000 mm. Spre nord-vest, spre Depresiunea Almăjului, caracteristicile climatice se îmblânzesc, temperatura medie anuală creşte la 9-10° C, iar cantitatea medie anuală de precipitaţii totalizează 700-800 mm.

În sectorul de defileu (Sicheviţa-Orşova) clima este influenţată de relieful înconjurător şi de suprafaţa mare a lacului de acumulare Porţile de Fier. Temperatura medie anuală creşte uşor de la vest la est, iar cantitatea medie anuală de precipitaţii oscilează de la 800 mm în anii obişnuiţi la 1100-1400 mm în anii ploioşi. Cam jumătate din zilele anului atmosfera este calmă, iar jumătate suflă vântul.

4. Hidrografia

Râurile şi pârâurile care drenează Munţii Almăjului nu sunt foarte mari, însă taie văi adânci şi înguste. Râurile îşi adună apa din cele două culmi principale şi se îndreaptă spre Dunăre (Ieşelniţa, Mraconia, Valea Morii, Tisoviţa, Sirinia, Berzasca, Oraviţa etc.), Nera (Bârzu, Şopot, Rudăria şi Putna) sau Cerna (Sfârdinu Mare, Iardăşiţa şi Sacherstiţa).

5. Flora şi fauna

În zona înaltă a Munţilor Almăjului sunt caracteristice pădurile de fag (Fagus sylvatica) şi poienile întinse, ocupate de pajişti cu păiuş roşu (Festuca rubra) şi iarba vântului (Agrostis tenuis).

Fagul (Fagus orientalis) în amestec cu carpenul (Carpinus betulus) este specific regiunilor mai joase, cum ar fi văile Mraconiei sau Tisoviţei.

Pădurile de gorun (Quercus petraea) cu carpen sau mojdrean (Fraxinus ornus), corn (Cornus mas), liliac sălbatic (Syringa vulgaris) şi alte esenţe, sunt frecvente mai ales în lungul Defileului Dunării şi în Depresiunea Liubcovei.

Fauna este alcătuită în principal din elemente central şi est-europene venite în contact cu cele sudice, care ajung până aici datorită climatului cu nuanţă submediteraneană.

Astfel, în codrii din Munţii Almăjului sălăşluiesc căprioare (Capreolus capreolus), vulpi roşcate (Vulpes vulpes), mistreţi (Sus scrofa), lupi (Canis lupus), urşi (Ursus arctos), pisici sălbatice (Felis silvestris), râşi (Lynx lynx), jderi de pădure (Martes foina), bursuci (Meles meles), pârşi (Glis glis), veveriţe (Sciurus vulgaris fuscoater), iepuri de câmp (Lepus europaeus) etc.

Păsările sunt variate. Dintre rarităţi, menţionăm potârnichea de stâncă (Alectoris graeca graeca) – care găseşte în Defileul Dunării singurele locuri prielnice pentru ea în ţara noastră şi vulturul egiptean (Neophron percnopterus) care – cuibăreşte în Cazane.

Două reptile reţin atenţia în mod deosebit: broasca ţestoasă de uscat (Testudo hermanni) – prezentă numai în partea sud-estică a munţilor bănăţeni şi vipera cu corn (Vipera ammodytes ammodytes). O altă specie de viperă (mai rară), vipera comună  (Vipera berus), este şi ea prezentă, iar dintre amfibii este amintim salamandra (Salamandra salamandra).

Ihtiofauna cuprinde o serie de specii de peşti, dintre care amintim păstrăvul indigen (Salmo trutta fario) (în râurile Berzasca şi Sirinia, unde coboară până la 60 m, cea mai joasă altitudine din ţară). În migraţia lor pe Dunăre, sturionii ajungeau în defileu, renumită fiind cega (Acipenser ruthenus), pescuită intens la Sviniţa.

6. Parcuri şi rezervaţii

Avându-se în vedere frumuseţea peisajelor, diversitatea biologică (specii de animale şi plante rare sau endemice), dar şi păstrarea nealterată în zonă, a tradiţiilor şi îndeletnicirilor populare, începând cu anii ’70 s-au intensificat preocupările pentru realizarea unui parc natural cu o suprafaţă considerabilă, “Parcul Natural Porţile de Fier”, care să cuprindă întregul defileu, partea de sud a Munţilor Locvei, cea mai mare parte a Munţilor Almăjului, Valea Cernei, partea de sud a Munţilor Mehedinţi şi o porţiune din sud-vestul Podişului Mehedinţi, cu toate rezervaţiile şi monumentele naturii, dar şi cu obiectivele social-culturale.

“Parcul Natural Porţile de Fier” (115.655 ha) a devenit arie protejată, fiind înfiinţat prin lege în anul 2000. Este un parc transfrontalier inclus în sistemul european de arii protejate, ce se extinde pe teritoriul judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi, dar şi pe teritoriul Serbiei. Parcul include câteva rezervaţii declarate şi mai multe rezervaţii propuse.

Scopul creării parcului a fost acela de a promova şi realiza un model de gestiune durabilă şi socială, care să permită dezvoltarea comunităţilor umane, conservarea peisajului, a diversităţii biologice şi a celorlalte valori ale mediului natural şi cultural din această regiune a ţării.

Spaţiul geografic al Munţilor Almăjului este cuprins în cea mai mare parte în Parcul Natural Porţile de Fier. Prin urmare, au fost create o serie de rezervaţii, atât pentru ocrotirea bogatei flore şi faune cu elemente meridionale, cât şi pentru a salva unele comori ştiinţifice sau de frumuseţe, la suprafaţă sau în subteran. Aceste rezervaţii sunt protejate prin lege şi sunt semnalate în teren cu ajutorul unor tăbliţe indicatoare, putând fi: botanice (floristice), faunistice, forestiere, paleontologice (puncte fosilifere), geologice, speologice, cinegetice, peisagistice sau complexe.

În continuare, prezentăm succint ariile protejate din Munţii Almăjului, incluse în Parcul Natural Porţile de Fier:

a. ”Zona de Conservare Specială Sirinia-Cozla” protejează elemente geomorfologice (sectoare de chei, versanţi calcaroşi abrupţi, lapiezuri, izbucuri etc.), floristice şi faunistice;

b. ”Rezervaţia Naturală Cazanele Dunării” (215 ha) pune sub protecţie o parte însemnată din versantul stâng al Defileului Dunării în sectorul Cazanelor. Pentru valoarea peisagistică deosebită şi interesul ştiinţific, Cazanele Dunării au fost declarate rezervaţie naturală, în primul rând botanică, în care numeroase plante submediteraneene cresc alături de cele central-europene: laleaua bănăţeană (Tulipa hungarica), stânjenelul de stâncărie (Iris reichenbachi), fagul oriental (Fagus orientalis), fagul tauric (Fagus taurica), cărpiniţa (Carpinus orientalis), mojdreanul (Fraxinus ornus), alunul turcesc (Corylus colurna), stejarul pufos (Quercus pubescens), arţarul bănăţean (Acer monspessulanum) ş.a.;

c. ”Rezervaţia Paleontologică Punctul Fosilifer de la Sviniţa” (95 ha) prezintă importanţă prin fauna fosilă admirabil conservată (jurasic-cretacic inferior, cu peste 60 specii de amoniţi, belemiţi, brachiopode, ostreide, corali şi gasteropode). Dintre punctele cele mai bogate menţionăm pe cel de la Greben şi pe cele situate pe cursul pâraielor Saraorschi şi Ţiganului.

Alte areale protejate, neincluse în Parcul Natural Porţile de Fier:

a. ”Rezervaţia Cheile Rudăriei” (mixtă, 250 ha) protejează elemente geomorfologice (chei, abrupturi, cascade), floristice (zada), faunistice (buha, pietrarul bănăţean etc.) şi antropice (morile de apă);

b. ”Rezervaţia Cheile Globului” (mixtă, 225 ha) protejează elemente geomorfologice (chei, abrupturi, creste), floristice, faunistice şi antropice (mori de apă);

c. ”Rezervaţia Râpa Neagră” (geologică, 5 ha) protejează un labirint de şanţuri, sculptat sub acţiunea eroziunii torenţiale în argile liasice negre-cenuşii (“bad-lands”);

d. ”Punctul Fosilifer Globul Craiovei” (paleontologică, 2 ha);

e. ”Rezervaţia Iardaştiţa” (forestieră, 501 ha).

One thought on “Munţii Almăjului – caracterizare fizico-geografică

  1. Pingback: Muntii Almajului | Romanian Turism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s