Munţii Locvei – caracterizare fizico-geografică

1. Aşezare, întindere, limite şi acces

Munţii Locvei sunt situaţi în sud-vestul României şi fac parte din grupa Munţilor Banatului (Carpaţii Occidentali). Se întind pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, fiind mărginiţi de Dunăre (în sud şi vest), Valea Nerei (în nord – îi desparte de Munţii Aninei şi Dealurile Oraviţei) şi de Culoarul Liubcova – Şopotu Nou (în est – îi desparte de Munţii Almăjului).

Principalele puncte de acces spre Munţii Locvei sunt localităţile Moldova Nouă, Pojejena, Şopotu Nou şi Sasca Montană. La acestea, se poate ajunge cu automobilul sau autocarul, pe şosele asfaltate, din oricare parte a ţării. Dinspre nord (Timişoara şi Reşiţa) se poate ajunge la punctele de acces prin Oraviţa sau Anina, iar de acolo, prin localitatea Naidăş. Dinspre est şi sud-est, se poate ajunge prin Bozovici – Cărbunari (Depresiunea Almăjului) sau pe D.N. 57 (Orşova – Moldova Nouă), prin Clisură. Spre punctele de plecare situate pe Dunăre, se poate ajunge şi cu vaporul ori cu ambarcaţiuni personale.

2. Geologia şi relieful

Munţii Locvei au ca fundament în partea vestică, şisturile cristaline ale pânzei getice. Partea estică este o imensă suprafaţă calcaroasă (207 kmp), care reprezintă de fapt prelungirea la sud de Nera a Sinclinoriului Reşiţa-Moldova Nouă. În aceste calcare de vârstă jurasică şi cretacică, apele au săpat peşteri şi au permis dezvoltarea altor fenomene carstice interesante.

La contactul dintre cristalin şi sedimentar au luat naştere banatite, dar şi alte roci şi zăcăminte de sulfuri complexe.

Munţii Locvei sunt alcătuiţi din două sectoare distincte (de o parte şi de alta a aliniamentului Sasca Montană – Moldova Nouă, ce se suprapune unei linii de contact tectonic).

Sectorul estic este alcătuit exclusiv din calcare mezozoice (triasice, jurasice şi cretacice, cutate în sistem strâns, în sinclinale şi anticlinale, cu faliere accentuată) ce se înscriu în sinclinoriul Reşiţa – Moldova Nouă. Se desfăşoară sub formă de culmi lungi şi ramificate, dar şi de întinse podişuri carstificate. Cuprinde de asemenea cele mai mari altitudini de pe cuprinsul acestor munţi (735 m în Vârful Corhanu Mare şi 727 m în Vf. Moldoviţa).

În partea nordică a acestui sector, între Cheile Nerei şi Valea Radimna, se găsesc podişurile Cărbunari, La Fâneţe şi Nerganu (cu doline şi lapiezuri), deasupra cărora se înalţă tâlvele Bălan (716 m), Samuilă (667 m) şi Cerbului (660 m). Tot aici se află Cheile Şuşarei şi Cheile Boiştei.

La sud de Valea Radimna, se află podişurile Moldoviţa şi Gârnic, cu numeroase văi de doline, văi carstice seci şi lapiezuri parţial îngropate în sol. Din cauza carstificării puternice a calcarelor, apele au dispărut în adâncuri.

Între Valea Liborajdea şi Dunăre se desfăşoară (la mai puţin de 400 m altitudine) podişul calcaros de la Sfânta Elena, brăzdat de văi seci şi văi de doline şi perforat de avene şi peşteri.

Dintre fenomenele carstice subterane ale Munţilor Locvei, merită menţionate cele mai mari cavităţi orizontale şi verticale: Peştera Gaura Haiducească din Rezervaţia Naturală Valea Mare (1.370 m lungime totală), Peştera Polevii din bazinul Sicheviţei (952 m cartaţi; cuprinde speleoteme deosebite, fiind propusă ca monument al naturii), Avenul Roşu din versantul drept al Văii Mari (149 m denivelare; 235,6 m dezvoltare) şi Avenul din Valea Ulmului Mic (102,5 m denivelare şi 403,4 m dezvoltare).

Sectorul vestic, alcătuit doar din şisturi cristaline, se prezintă sub forma unei culmi cu spinarea netezită, ce se desprinde din calcarele Tâlvei Cerbului (660 m) de lângă Cărbunari şi se termină printr-un abrupt la Dunăre, nu departe de Baziaş.

La sud de Valea Radimna se află altă culme, marcată de vârfurile Fântâna Grozei (632 m) şi Cârneac (497 m). Ambele culmi sunt tăiate de văi scurte şi înguste care le împarte în numeroase culmi secundare. Acestea din urmă se prefac, spre Dunăre, într-o câmpie de terase, iar spre Nera într-o prispă înaltă de 200-250 m.

Contactul dintre sectorul estic (calcaros) şi cel vestic (cristalin) se realizează printr-o linie tectonică majoră (cuprinsă între Dunăre şi Ocna de Fier), pe care s-au intrus banatite (mai ales granodiorite). Acestea au metamorfozat prin contact, atât şisturile cristaline, cât şi calcarele, transformându-le în roci corneene şi skarne (în asemenea condiţii s-au format sulfurile complexe de la Moldova Nouă şi Sasca Montană).

Ca unitate joasă se remarcă Depresiunea Moldova Veche, situată pe Dunăre (fâşie lată de câţiva kilometri şi lungă de la Pescari până la Divici). Ea ocupă un vechi bazin miocen umplut în principal cu depozite neogene.

Depresiunea Liubcova se află între Munţii Almăjului, Munţii Locvei şi Dunăre şi are un aspect colinar. Văile mai mari (Valea Mare, Oraviţa, Cameniţa, Liborajdea) prezintă toată seria de terase ale Dunării.

Valea Nerei prezintă pe cca. 20 km caracter de chei, cu versanţi abrupţi perforaţi de gurile a numeroase peşteri (Peştera lui Miloş, Peştera Dubova, Peştera Boilor, Peştera Gaura Porcariului ş.a.) şi avene (Avenul Speranţei).

Defileul Dunării (135 km) se prezintă sub forma unor alternanţe de sectoare înguste cu sectoare largi de vale (în funcţie de rocile străbătute). El delimitează la sud Munţii Locvei (sectoarele de vale îngustă Nera – Valea Râlii şi Pescari – Alibeg, precum şi depresiunile Moldova Veche şi Liubcova).

Cel mai spectaculos sector este cel sculptat în calcare sau în calcare şi roci necarstificabile dintre Pescari şi Liborajdea. Astfel, la Pescari (Coronini) calcarele jurasice şi cretacice au dat naştere unui versant abrupt înalt de peste 100 m. Deasupra Dunării, la peste 450 m altitudine, apar, pe o suprafaţă calcaroasă slab ondulată, doline, văi de doline, lapiezuri şi chiar chei scurte şi sălbatice (Alibeg, Livadica sau Cicalovăţ). Tot aici se află Gaura cu Muscă (254 m) şi Peştera Chindiei (18 m, cu picturi rupestre).

3. Clima

Vecinătatea relativă cu Marea Mediterană face ca sudul Munţilor Banatului (inclusiv Munţii Locvei) să suporte o binefăcătoare influenţă a climei blânde din jurul acesteia.
Temperaturile medii anuale se situează în jurul valorii de 9-11° C, iar cantitatea medie de precipitaţii oscilează în jurul valorii de 800 mm/an.

Cheile Nerei sunt situate la adăpostul munţilor, astfe că beneficiază de o climă blândă. Ploile sunt suficiente (700-800 mm media anuală) şi aerul cald (9-10°C media anuală). Defileul Dunării are o climă mai deosebită, influenţată de relieful înconjurător şi de suprafaţa mare a lacului de acumulare Porţile de Fier (700 kmp). Acest fapt determină o uşoară creştere a temperaturii medii anuale, de la vest spre est.

Temperaturile medii ale lunii cele mai reci (ianuarie) coboară până la -1°C, iar în luna cea mai caldă (iulie) urcă până la circa 21°C. Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice, ajung în iulie şi august la 30°C. Cea mai ridicată temperatură a aerului (44,0 °C) a fost înregistrată în 2007 la Moldova Veche.  Precipitaţiile atmosferice cad în cantităţi însemnate în defileu (600-800 mm/an).

În anii în care activitatea ciclonică a fost intensă, cantitatea de precipitaţii a însumat la Moldova Nouă 1.114 mm (1954). Pe de altă parte, în anii în care a predominat activitatea anticiclonică, valorile precipitaţiilor atmosferice au fost reduse, atingându-se la Moldova Nouă 430 mm/an (1951).

În ceea ce priveşte circulaţia atmosferică, Defileul Dunării (implicit sudul Munţilor Locvei) se găseşte sub influenţa maselor de aer care circulă spre nord-est. Se dezvoltă astfel curenţi de aer deosebit de intenşi, de tip “bora”, denumiţi local “Coşava”.

Vântul “Coşava” are caracter turbulent, iar direcţiile predominante din care bate sunt cele estice şi vestice. Vitezele pot atinge 85 km/h, cu rafale de până la circa 145 km/h (intensificările maxime au avut loc în 1979, 154 km/h). Lunile în care au loc intensificări ale vântului “Coşava” sunt ianuarie, februarie, martie, aprilie, noiembrie şi septembrie (vara foarte rar).

Vântul “Coşava” se manifestă cel mai frecvent cu o durată de 1-2 zile, dar poate persista şi 8-10 zile, pe culoarele de văi pe care se canalizează, copacii căpătând o formă asimetrică, fiind lipsiţi de ramuri sau având câteva ramuri scurte în direcţia de batere a vântului (“arbori drapel”).

Alte vânturi cu caracter local, sunt brizele de munte (bat ziua dinspre zonele joase spre înălţimi, iar noaptea invers) şi brizele specifice defileului (ca urmare a diferenţelor de temperatură între apele fluviului şi uscat). Circa jumătate din zilele anului sunt vântoase, restul prezentând calm atmosferic.

4. Hidrografia

În Munţii Locvei reţeaua de ape e tributară Nerei (Cremeniţa, Şuşara, Micoşu) sau Dunării (Liborajdea, Boşneag, Radimna).

Lacurile sunt puţine. Alături de imensul lac de acumulare Porţile de Fier, menţionăm micul lac de dolină de la Sfânta Elena sau Lacul Dracului.

5. Solurile, flora şi fauna

Pe solurile brune acide din zona înaltă a Munţilor Locvei sunt prezente păduri de fag (Fagus sylvatica), iar în zonele mai joase, păduri de fag cu carpen (Carpinus betulus), tei argintiu (Tilia tomentosa) şi pucios (Tilia cordata), arţar sau paltin de munte (Acer pseudoplatanus). Sunt frecvente pajiştile cu păiuş roşu (Festuca rubra), iarba vântului (Agrostis tenuis), dar şi alte specii.

La marginea zonei ocupată de şisturi cristaline, apar păduri de gorun (Quercus petraea) cu mojdrean (Fraxinus ornus) şi corn (Cornus mas).

Păşunile şi fâneţele naturale ocupă, mai ales, zonele de la periferia munţilor. Elementele termofile ca mojdreanul sau liliacul sălbatic (Syringa vulgaris) conferă pădurilor nota submediteraneană, iar fagul nota esenţei dominante.

În zonele de stâncării, se alătură formaţiunea de şibleac (tufărişuri submediteraneene), cu liliac, cărpiniţă (Carpinus orientalis), mojdrean şi corn.

Fauna din Munţii Locvei este alcătuită, în principal, din elemente central şi est-europene venite în contact cu cele sudice, care ajung până aici datorită climatului cu nuanţă mediteraneană.

Se pot întâlni în codrii Locvei, căprioare (Capreolus capreolus), vulpi roşcate (Vulpes vulpes), mistreţi (Sus scrofa attila), lupi (Canis lupus).

Dintre mamiferele carnivore menţionăm: pisica sălbatică (Felis silvestris), râsul (Lynx lynx) (animal ocrotit, extrem de rar), jderul de pădure (Martes foina) şi bursucul (Meles meles), iar dintre mamiferele rozătoare, pârşul (Glis glis), veveriţa (Sciurus vulgaris fuscoater) şi iepurele (Lepus europaeus).

Păsările sunt variate şi frumoase. Dintre rarităţi menţionăm potârnichea de stâncă (Alectoris graeca graeca), care găseşte în Defileul Dunării singurele locuri prielnice pentru ea în ţara noastră, vulturul egiptean (Neophron percnopterus) (pasăre ocrotită, vine din sudul Mediteranei şi din Africa pentru cuibărit). În Cheile Nerei poposesc, pentru iernat, diverse specii de raţe sălbatice.

Două reptile reţin atenţia în mod deosebit: broasca ţestoasă de uscat (Testudo hermanni) (ocrotită prin lege) şi vipera cu corn (Vipera ammodytes ammodytes), destul de frecventă în Munţii Locvei. O altă viperă, mai rară (Vipera berus), este şi ea prezentă. Dintre amfibii, reţinem prezenţa salamandrei (Salamandra salamandra).

În ceea ce priveşte ihtiofauna, amintim câteva specii: lipanul, moioaga sau scobarul. În migraţia lor pe Dunăre, sturionii ajungeau frecvent în defileu, renumită fiind cega (Acipenser ruthenus).

Pe fundul Dunării, în defileu, înainte de formarea lacului, se dezvolta o bogată faună alcătuită din specii de viermi, moluşte şi crustacei considerate „relicte pontocaspice”, unice în lume.

Merită menţionat şi licuriciul bănăţean (Luciola mingrelica mehadensis), extrem de abundent uneori, vizibil după fulgerele sale de lumină verzuie-lăptoasă ce săgetează bezna nopţilor calde de vară.

7. Parcuri şi rezervaţii

Avându-se în vedere frumuseţea peisajelor, diversitatea biologică (specii de animale şi plante rare sau endemice), dar şi păstrarea nealterată în zonă, a tradiţiilor şi îndeletnicirilor populare, începând cu anii ’70 s-au intensificat preocupările pentru realizarea unui parc natural cu o suprafaţă considerabilă, Parcul Natural Porţile de Fier, care să cuprindă întreagul defileu, partea de sud a Munţilor Locvei, cea mai mare parte a Munţilor Almăjului, Valea Cernei, partea de sud a Munţilor Mehedinţi şi o porţiune din sud-vestul Podişului Mehedinţi, cu toate rezervaţiile şi monumentele naturii, dar şi cu obiectivele social-culturale.

Parcul Natural Porţile de Fier (115.655 ha) a devenit arie protejată, fiind înfiinţat prin lege în anul 2000. Este un parc transfrontalier, inclus în sistemul european de arii protejate. Se extinde pe teritoriul a două judeţe: Caraş-Severin şi Mehedinţi, dar şi pe teritoriul Republicii Serbia. Scopul creării parcului a fost acela de a promova şi realiza un model de gestiune durabilă şi socială, care să permită dezvoltarea comunităţilor umane, conservarea peisajului, a diversităţii biologice şi a celorlalte valori ale mediului natural şi cultural din această regiune a ţării.

Spaţiul geografic al Munţilor Locvei este cuprins într-o mare parte în Parcul Natural Porţile de Fier. Prin urmare, au fost create o serie de rezervaţii, atât pentru ocrotirea bogatei flore şi faune cu elemente meridionale, cât şi pentru a salva unele comori ştiinţifice sau de frumuseţe, la suprafaţă sau în subteran.

În continuare, prezentăm ariile protejate din Munţii Locvei, incluse în Parcul Natural Porţile de Fier (74.774 ha în judeţul Caraş-Severin):

a. Rezervaţia Valea Mare (complexă, 1.179 ha) protejează elemente floristice (mojdreanul, scumpia, pinul negru de Banat, păducelul negru, jugastrul bănăţean, iedera albă, ghimpele, lăcrămioarele, brânduşa galbenă, stânjenelul etc.), faunistice (vipera cu corn, broasca ţestoasă de uscat, lăstunul de stâncă, lăstunul mare, pietrarul bănăţean, rândunica roşcată, liliacul mediteranean etc.), geologice (calcare, marne, diorite cuarţifere, granodiorite etc.), morfologice (sectoare de chei – Cheile Tisei – şi versanţi abrupţi, cascade, doline, lapiezuri, ponoare, izbucuri) şi speologice (Peştera cu Lacuri din Valea Seacă, Gaura Haiducească); subarbustul atlantic-mediteranean iedera albă (Daphne aureola) este cel pentru care a fost creată iniţial rezervaţia; înalt de 50-60 cm, are frunze mari şi lucioase, dispuse în buchete pe ramuri şi face fructe ca nişte bobiţe negre;

b. Rezervaţia Balta Nera – Dunăre (complexă, 10 ha) protejează în principal elemente floristice (stuf, papură, salcie, apoi păducelul negru, casiţa ş.a.) şi faunistice (vulturul egiptean, barza, buha, egreta mică);

c. Rezervaţia Râpa cu lăstuni de la Divici (complexă, 5 ha) protejează elemente geologice (depozite loessoide), morfologice (fenomene de eroziune în loess), floristice (garofiţa bănăţeană, bujorul de Banat, păducelul negru, lăcrămioarele, brânduşa galbenă) şi faunistice (lăstunul comun, potârnichea de stâncă, lăstunul de stâncă, lăstunul mare);

d. Rezervaţia Baziaş (complexă, 170,9 ha) protejează în principal elemente floristice (pinul de Banat, garofiţa bănăţeană, bujorul de Banat, jugastrul bănăţean, stânjenelul, săbiuţa ş.a.) şi faunistice (broasca ţestoasă de uscat, vulturul egiptean, potârnichea de stâncă, lăstunul de stâncă, lăstunul mare, pietrarul bănăţean, rândunica roşcată, presura bărboasă);

e. Rezervaţia Peştera cu Apă din Valea Polevii (complexă, 3,2 ha) protejează elemente speologice (forme de eroziune, de coroziune, de desprindere, de umplutură şi speleoteme) şi faunistice (specii de lilieci);

f. Aria de protecţie specială avifaunistică Ostrovul Moldova Veche (complexă, 1.627,07 ha) protejează în principal elemente floristice şi faunistice (cuibăritul păsărilor de pasaj – cormorani, egrete, raţe şi gâşte sălbatice);

g. Aria de protecţie specială avifaunistică Ostrovul Calinovăţ (complexă, 26,73 ha) protejează în principal elemente floristice şi faunistice (cuibăritul păsărilor de pasaj);

h. Aria de protecţie specială avifaunistică Divici-Pojejena (complexă, 479,5 ha) protejează în principal elemente morfologice şi floristice (habitate de ape dulci cu bancuri nămoloase, bălţi mezotrofe şi eutrofe bogate în stuf) şi faunistice (punct important de staţionare pentru păsări în perioadele de migraţie de primăvară – toamnă, precum şi o importantă zonă de cuibărit);

i. Rezervaţia Feţele Dunării (complexă, 1.093 ha) protejează elemente floristice (garofiţa bănăţeană, păducelul negru, casiţa ş.a.), faunistice (vipera cu corn, broasca ţestoasă de uscat, vulturul egiptean, potârnichea de stâncă sau presura bărboasă), morfologice (sectoare de chei şi versanţi abrupţi, cascade, doline, lapiezuri, ponoare, izbucuri) şi geologice.

Pe teritoriul Munţilor Locvei, Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa include:

a. Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa (complexă, 3.081,3 ha) protejează elemente geologice (conglomerate, gresii, argile, calcare, marne), morfologice (doline, văi de doline, lapiezuri, peşteri, avene, ponoare, izbucuri, sectoare de chei, pereţi calcaroşi, marmite, cascade), speologice (Peştera Boilor, Peştera de la Lacul Dracului, Peştera Dubova, Avenul Speranţei, Avenul din Valea Ulmului Mic), floristice (alunul turcesc, vişinul turcesc, nucul comun, măceşul de Beuşniţa, tisa, mojdreanul, cărpiniţa, ghimpele, cornişorul, stânjenelul, bujorul de pădure ş.a.m.d.) şi faunistice (ursul, râsul, vulturul alb, lăstunul mare, lăstunul de stâncă, rândunica roşcată, pietrarul bănăţean, presura bărboasă, vipera cu corn, şarpele orb, scorpionul, liliacul mediteranean etc.);

b. Rezervaţia Cheile Şuşarei (complexă, 246 ha) protejează elemente geologice, morfologice (chei, pereţi calcaroşi, grohotişuri, lapiezuri, doline, izbucuri, cascade, peşteri), speologice (Peştera cu Nisip, Peştera cu Apă din Valea Şuşara), floristice (alunul turcesc, vişinul turcesc, nucul comun, măceşul de Beuşniţa, tisa, mojdreanul, cărpiniţa, ghimpele, cornişorul, stânjenelul, bujorul de pădure, săbiuţa, garofiţa bănăţeană sau bujorul bănăţean), faunistice (ursul, râsul, vulturul alb, lăstunul mare, lăstunul de stâncă, rândunica roşcată, pietrarul bănăţean, presura bărboasă, vipera cu corn, şarpele orb, scorpionul sau liliacul mediteranean).

Anunțuri

3 gânduri despre „Munţii Locvei – caracterizare fizico-geografică

  1. Pingback: Muntii Locvei | Romanian Turism

  2. Pingback: Prin Cheile Nerei, de la Şopotu Nou la Sasca Română, în „Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa” (ediţia 2014) | Banatul Montan

  3. Pingback: Din Cheile Șușarei la Lacul Dracului (Cheile Nerei), în „Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa” (ediţia 2014) | Banatul Montan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s