Oraviţa

Localitatea Oraviţa este situată la contactul dintre Munţii Aninei şi Câmpia Caraşului (Dealurile Oraviţei), alungindu-se pe cca. 7 km de-a lungul văii cu acelaşi nume. A fost atestată documentar în anul 1690, iar denumirea aşezării provine probabil din limba slavă, unde „ohra” înseamnă „nucă”, iar „oravetz”, „dumbravă de nuci”.

I. Bota consideră că toponimul Oraviţa ar avea o sorginte celtică şi ar desemna „un loc ferit între munţi”, un „defileu” („Orovcakk”, ulterior Orawicza, Oravitza, Oraviţa).

Teritoriul Oraviţei a fost locuit însă locuit din vremuri străvechi, fiind descoperite numeroase obiecte casnice de piatră şlefuită şi aramă datate în epoca neolitică şi în epoca bronzului. Mai târziu, în perioada daco-romană, aici se extrăgeau minereuri de fier, aramă, argint şi aur, fapt dovedit de numeroasele monede antice scoase la iveală.

Mineritul şi metalurgia se practică şi în vremea ocupaţiei otomane, însă Oraviţa devine un centru industrial şi comercial important, odată cu venirea austriecilor (începutul sec. al XVIII-lea). Se intensifică activităţile miniere şi metalurgice, vechile mine părăsite de turci fiind repuse în exploatare.

Începând cu anul 1719 sunt aduşi colonişti germani din zonele Tirol, Saxonia şi Boemia, la care se adaugă olteni (bufeni), care sosesc din zonele Mehedinţi şi Vâlcea. Coloniştii germani şi cei olteni se stabilesc în amonte pe Valea Oraviţei şi numesc aşezarea nou apărută, Oraviţa Montană, spre a o deosebi de cea existentă deja în aval (Oraviţa Română).

Fig. 1 – Stradă din Oraviţa Montană

Fig. 2 – Oraviţa Română văzută de pe Viaductul Oraviţa – Iam

Sunt construite cuptoare pentru topirea minereurilor, punându-se accent pe exploatările de fier, cupru, aur şi argint. Pentru asigu­rarea industriei cu personal calificat, autorităţile austriece deschid în anul 1729 o şcoală montanistică (prima şcoală de meserii de pe teritoriul actual al României), iar începând cu anul 1730 la Oraviţa se înfiinţează Direcţiunea Minieră Bănăţeană (cea mai veche instituţie de acest fel de pe teritoriul actual al ţării noastre), astfel Oraviţa devine centrul minier şi metalurgic coordonator pentru Banat.

Pentru satisfacerea necesităţilor de apă a localităţii, pe cursul superior al Văii Oraviţei au fost date în exploatare în anul 1733, două lacuri de acumulare, Lacul Mare şi Lacul Mic (primele lacuri de baraj de pe teritoriul actual al României).

Fig. 3 – Lacul Mare văzut de pe baraj

Oraviţa cunoaşte o perioadă de avânt economic, astfel că în anul 1770 aici existau deja patru topitorii cu mai multe cuptoare. Totodată, localitatea se dezvoltă şi din punct de vedere cultural.

Astfel, în anul 1816 un grup de muncitori români şi germani înfiinţează Uniunea Diletanţilor de Teatru, iar cu banii obţinuţi din spectacole şi de la comercianţii localităţii, se construieşte Teatrul din Oraviţa (primul de pe teritoriul actual al ţării), inaugurat un an mai târziu (1817) în prezenţa regelui Franz al II-lea şi a reginei Caroline-Augusta.

Un rol deosebit de important în dezvoltarea economică a Oraviţei l-a avut înlocuirea transportului bazat pe convoaiele de căruţe (şoseaua Oraviţa – Anina a fost construită în perioada 1845-1847) cu transportul feroviar. Astfel, în anul 1854 a fost dată în exploatare linia ferată Oraviţa – Baziaş (prima cale ferată de pe teritoriul actual al României şi din sud-estul Europei), urmată în anul 1863 de calea ferată Oraviţa – Anina (prima cale ferată montană de pe teritoriul actual al României). Ambele linii ferate au fost construite pentru facilitarea transportului cărbunilor şi minereurilor la Dunăre, iar de acolo, mai departe spre Curtea de la Viena.

Fig. 4 – Viaductul Oraviţa – Iam

Fig. 5 – Gara Oraviţa

În anul 1854 statul austriac vinde proprietăţile din Banatul Montan unui consorţiu bancar franco-austriac, care înfiinţează în ianuarie 1855 Kaiserliche und Königliche Privilegierte Österreichische Staats Eisenbahn Gesellschaft (Societatea Privilegiată Cezaro-Crăiască Austriacă de Căi Ferate de Stat – S.t.E.G.), societate care preia toate minele de feroase, neferoase şi de cărbune, instalaţiile metalurgice, suprafeţele de pădure şi teren arabil.

Pentru culturalizarea maselor de muncitori şi ţărani, începând cu anul 1867 intelectualitatea românească editează două publicaţii româneşti: „Foaia Oraviţei” şi „Progresul”, iar doi ani mai târziu, pentru a-şi expune produsele, autorităţile industriale şi comerciale din Oraviţa în colaborare cu S.t.E.G. deschid prima expoziţie industrială şi comercială a produselor montanistice, profesionale, industriale, silvice, agricole şi artistice de pe teritoriul actual al României şi din sud-estul Europei.

Se deschid mai multe şcoli şi se înfiinţează numeroase coruri, iar spre sfârşitul sec. al XIX-lea, populaţia Oraviţei depăşeşte 6.500 de locuitori. Se deschid două bănci, o baie populară şi un club turistic, se construieşte drumul Oraviţa – Marila, se amenajează locul de recreaţie Valea Minerilor, Oraviţa devenind tot mai frecventată de străini pentru vilegiatură.

După terminarea primului Război Mondial domeniile S.t.E.G. intră în componenţa statului român (în iunie 1920), înfiinţându-se o nouă societate cu capital S.t.E.G. şi capital românesc, Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa (U.D.R.).

În anul 1926 Oraviţa Română şi Oraviţa Montană se unesc şi formează o singură aşezare cu numele Oraviţa, care devine oraş şi totodată reşedinţa judeţului Caraş. Cu toate acestea, localitatea cunoaşte o stagnare economică şi chiar o decădere, cauzată în principal de afirmarea şi dezvoltarea Reşiţei ca centru industrial.

După al doilea Război Mondial proprietăţile U.D.R. intră în administrarea statului român (1948). Exploa­tările miniere din zona Oraviţa sunt reactivate şi modernizate, dându-se totodată în exploatare noi câmpuri miniere. Au fost deschise unităţi ale in­dustriei alimentare şi de prelucrare a lem­nului, iar oraşul s-a extins în aval în zona de câmpie (Zona Gării).

Declinul economic general al României ce a urmat după anul 1990 a fost resimţit şi la Oraviţa, activităţile industriale restrângându-se treptat, până la închiderea totală. Lipsa investiţiilor şi a locurilor de muncă a determinat scăderea numărului locuitorilor, populaţia aptă de muncă orientându-se spre alte ţări ale Europei sau spre centre urbane mai mari, precum Reşiţa ori Timişoara.

În prezent, Oraviţa rămâne centrul economic, socio-cultural şi turistic principal al întregii văi a Caraşului, iar împreună cu localităţile aparţinătoare (Agadici, Brădişoru de Jos, Broşteni, Ciclova Montană, Marila şi Răchitova), are o populaţie de 12.858 de locuitori.

În rândurile care urmează, prezentăm succint principalele obiective turistice care merită atenţia turiştilor ce vizitează localitatea Oraviţa.

1. Biserica Greco-Catolică este situată în Oraviţa Română şi a fost construită în anul 1887 cu ajutorul credincioşilor care au girat cu casele, terenurile sau gospodăriile lor pentru a se împrumuta şi a obţine resursele materiale necesare construirii acesteia. În prezent, se află în renovare.

Fig. 6 – Biserica Greco-Catolică

2. Biserica Ortodoxă Sfântul Prooroc Ilie este situată de asemenea în Oraviţa Română şi a fost construită în stil baroc în perioada 1743-1750, pe locul unei vechi mănăstiri ce data de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Picturile au fost realizate în perioada 1863-1867, iar iconostasul a fost sculptat şi pictat în anul 1903.

Fig. 7 – Biserica Ortodoxă Sfântul Prooroc Ilie

3. Parcul Central este situat în zona centrală a oraşului, între clădirea primăriei şi Liceul General Drăgălina şi adăposteşte busturile lui Mihai Eminescu şi Damaschin Bojincă, opere ale sculptorului Romulus Ladea. În apropiere se află micuţa casă a librarului Ţiereanu, cel care a tipărit primele compoziţii ale lui Ciprian Porumbescu în anul 1880.

lic_gen_dragFig. 8 – Liceul General Drăgălina

Fig. 9 – Primăria Oraviţa

Fig. 10 – Bustul lui Damaschin Bojincă din Parcul Central

4. Grădina de Tir se află tot în zona centrală şi poate fi vizitată urcând treptele de beton prin dreapta liceului. A fost amenajată la iniţiativa Reuniunii Burgheze de Tir, ca loc de distracţie şi vilegiatură (tir, spectacole, serbări, manifestări cu coruri şi fanfare etc.), după proiectul arhitectului Ioan Bibel. În ultimele decenii parcul şi-a pierdut din importanţă şi căutare, în prezent fiind neîntreţinut şi practic părăsit.

5. Biserica Romano-Catolică Înălţarea Sfintei Cruci este localizată în apropierea centrului oraşului şi a fost ctitorită în perioada 1718-1722, în locul unei bisericii de lemn incendiată de turci. Clădirea are interiorul împodobit cu statuete şi numeroase fresce.

Fig. 11 – Biserica Romano-Catolică Înălţarea Sfintei Cruci

6. Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului reprezintă o îmbinare originală a stilului baroc de provincie cu elemente simplificate specifice arhitecturii din Ţara Românească. Monument de arhitectură şi pictură, biserica a fost zidită între anii 1780 şi 1784 la iniţiativa negustorului Hagi Nicolae Dumitru, în locul numit Grădina Maierului. Picturile au fost executate între anii 1827 şi 1829 de către pictorii Arsenie Petrovici şi Dimitrie Turcu, întreaga construcţie fiind restaurată de-a lungul timpului de mai multe ori. Iconostasul bisericii este sculptat în lemn, fiind executat la Viena în stil neoclasic şi pictat de Arsenie Petrovici. Întreg ornamentul său sculptural a fost poleit de meşterul zlătar Eugen Spang, cu foiţă de aur de 22 de karate. Iconostasul este considerat ca unul dintre cele mai frumoase din Banat, această piesă de mobilier liturgic reprezentând de fapt, inestimabila podoabă a catedralei orăviţene.

Fig. 12 – Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului

7. Teatrul Mihai Eminescu a fost ridicat după planurile arhitectului şi pictorului Ion Niuni, cu fonduri adunate printr-o colectă publică. Reprezintă cel mai vechi aşezământ teatral de pe teritoriul actual al României şi prima clădire din Europa luminată cu ajutorul lămpilor cu acetilenă, fiind totodată declarată monument istoric şi de arhitectură (1957). A fost construit în stil baroc vienez, având ca model Teatrul de Operă din Viena (Burgtheater Wien), iar sala de spectacole are balcoanele împodobite cu ghirlande şi alte elemente decorative florale aurite.

Fig. 13 – Teatrul Mihai Eminescu

Fig. 14 – Balcoanele cu decoraţiuni aurite

Fig. 15 – Candelabrul sălii de spectacole

Fig. 16 – Scena

Pe scena Teatrului Mihai Eminescu, alături de trupele de dilentanţi, au susţinut spectacole numeroşi interpreţi şi trupe de teatru şi muzică profesioniste, străine şi româneşti. De departe, momentul de referinţă în istoria Teatrului din Oraviţa s-a consumat în luna august a anului 1868, când pe scenă artiştii din trupa lui Mihail Pascaly au jucat „Ştrengarul din Paris”, comedie în două acte de A. Bayard şi Wanderburg, iar în cuşca suflerului s-a aflat marele poet naţional Mihai Eminescu.

În prezent clădirea Teatrului Mihai Eminescu găzduieşte Muzeul de Istorie al Teatrului şi al Oraşului Oraviţa, cu mai multe secţii, fiind expuse manuscrise, afişe, documente, costume, obiecte casnice, texte şi fotografii, minerale şi roci.

Fig. 17 – Sala muzeului

Clădirea Teatrului Mihai Eminescu este inclusă în patrimoniul culturii naţionale şi a fost restaurată în totalitate în perioada 1994-1997. Cu toate acestea, sunt necesare lucrări periodice de întreţinere şi reparaţii, care însă sunt mereu amânate, din cauza lipsei fondurilor.

Fig. 18 – Plăci comemorative

8. Farmacia Knoblauch a fost cea mai veche farmacie montanistică din Banat, fiind atestată în anul 1763 sub patronatul lui Edward Winter şi cumpărată ulterior de familia Knoblauch în anul 1820. Din anul 1796 până în anul 1994 farmacia a funcţionat în clădirea care se păstrează şi azi.  Începând cu anul 1994, farmacia s-a transformat în Muzeul de Istoria Farmaciei Montanistice, deţinând piese de mobilier, o colecţie impresionantă de instrumentar farmaceutic şi medical, cărţi şi tratate de specialitate cu o vechime considerabilă.

Fig. 19 – Fosta Farmacie Knoblauch

Aşezat la cca. 220 m altit., oraşul Oraviţa beneficiază de gară, autogară, hotel, cabană turistică şi pensiuni. Reprezintă punct de plecare în numeroase drumeţii pe teritoriul Munţilor Aninei, atât în imediata apropiere (pe Valea Oraviţei spre Marila şi Poiana Iulia, spre Valea Ciclovei şi Piatra Rolului, spre Tâlva Simionului şi Mănăstirea Călugăra), cât şi spre obiective turistice precum: Ilidia şi Cheile Vicinicului, Cheile Nerei, Cascadele Beuşniţei, Cetatea Beiului, Cheile Minişului, apoi cu trenul spre Anina etc.

11 thoughts on “Oraviţa

  1. Tot respectul pentru orasul meu natal Oravita. cu toate ca nu mai locuesc de multi ani, sint mindra de locul meu natal unde au trait toti stramosii mei.
    Florentina Illy nascuta Epure

      • Un sincer „La multi anii ” pt. noul an 2014 de la un oravitean !
        Cu respect, Creniceanu Alin !

      • Doamna Florentina , este frumos ca respectati Oravita ca loc de origine al dumneavoastra si al stramosilor dumneavoastra !Va salut in calitate de fost oravitean , nascut in 1962 !

  2. Pingback: Trasee prin Oraviţa şi împrejurimi în Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa | Banatul Montan

  3. Pingback: Despre Lacul Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţei în „Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa” (ediţia 2014) | Banatul Montan

  4. Pingback: Prin Cheile Minişului de la Anina la Bozovici, în „Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa” (ediţia 2014) | Banatul Montan

  5. Buna ziua! Am citit articolul dvs. si am remarcat anumite momente cronologice din istoria Oravitei datate eronat. Va rog sa accesati link-ul de mai jos pentru o cunoastere mai exacta a realitatilor istorice; precizarile sunt autentice si apartin reputatilor istorici Sim. Sam. Molodvan si Ionel Bota. Link-ul este al noului site oficial al primariei din Oravita.

    http://www.primariaoravita.ro/prezentare/

    Un alt link se refera la interviul acordat publicatiei Prin Banat de catre prof. dr. Ionel Bota, directorul Centrului Cultural Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravita.

    http://prinbanat.ro/teatrul-vechi-mihai-eminescu-din-oravita/

    Cu stima.

  6. Pingback: Un pionier în promovarea turistică on-line a frumuseţilor Banatului Montan: Iosif Chiran de la Speo-Caraş Oraviţa | Banatul Montan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s