Calea ferată Oraviţa – Anina

Unul dintre cele mai spectaculoase trasee turistice din întreg Banatul îl reprezintă călătoria cu trenul pe ruta Oraviţa – Anina. Deşi este cam lung, şi poate anevoios din cauza deplasării pe traversele de cale ferată, traseul poate fi parcurs şi pe jos, cu atenţie sporită însă la parcurgerea tunelelor (evitarea parcurgerii acestora în momentele în care este aşteptat să treacă un tren).

ÎNCEPUTUL: LINIA ORAVIŢA – BAZIAŞ

Banatul Montan a reprezentat odată cu primele decenii ale secolului al XVIII-lea o sursă importantă venituri pentru nevoile Imperiului Habsburgic (păduri, energia apelor, minereuri ş.a.). Concomitent cu creşterea producţiei şi dezvoltarea transporturilor şi a căilor de comunicaţie, s-a pus problema înlocuirii treptate şi parţiale a transportului cu convoaie de căruţe şi construirea de drumuri moderne şi căi ferate. Era astfel necesară legarea Banatului Montan de restul imperiului, primul pas fiind conexiunea între zona minieră Oraviţa – Ciclova şi portul Baziaş de la Dunăre (de unde prin intermediului transportului fluvial pe Dunăre se realiza legătura cu Curtea de la Viena).

Lucrările s-au desfăşurat între anii 1847 şi 1854, cu mai multe întreruperi, dar linia ferată a fost dată în exploatare la nici 25 ani de la inaugurarea primei căi ferate veritabile din lume: Liverpool – Manchester (1830), doi ani mai târziu, fiind deschisă şi transportului de călători (1856).

Calea ferată Oraviţa – Baziaş (62,5 km) este prima de pe teritoriul actual al României şi din sud-estul Europei, iar Oraviţa a fost primul nod feroviar de pe teritoriul actual al ţării noastre, gara fiind terminată în anul 1847 (prima gară cu lift-pasaj pentru acces la peronul situat mai sus de nivelul străzii, fiind trecută pe lista monumentelor istorice, la capitolul „ansambluri de artă inginerească şi arhitectură tehnică – gări, tunele, viaducte”).

Fig. 1 – Gara din Oraviţa

LINIA ORAVIŢA-ANINA – MONUMENT DE  ARTĂ TEHNICĂ INDUSTRIALĂ

Descoperirea cărbunilor în împrejurimile localităţii Steierdorf-Anina şi dezvoltarea vertiginoasă a aşezării pe baza exploatărilor de cărbune, a determinat administraţia austriacă să amenajeze drumul Oraviţa – Anina în perioada 1845-1847. Cu toate acestea, devenea tot mai evidentă că prelungirea liniei ferate Oraviţa – Baziaş până la Anina era necesară.

Prin urmare, în anul 1860 sunt demarate lucrările la noul tronson de cale ferată, acesta fiind inaugurat 3 ani mai târziu, în anul 1863. Se punea capăt astfel transportului mărfurilor cu convoaie de căruţe sau pe tronsoane de linie ferată cu tracţiune cabalină, realizându-se totodată între Oraviţa şi Anina prima cale ferată montană de pe teritoriul actual al României, deschisă ulterior, în anul 1869 şi traficului de călători. Inaugurarea liniei s-a petrecut în 15 decembrie 1863, prima garnitură de tren (6 vagoane încărcate cu lemn trase de locomotiva Steyerdorf) pornind dinspre Oraviţa spre Anina.

Fig. 2 – Interior din vagoane

Linia ferată are o lungime de 33,4 km şi urcă de la 218,7 m altit. unde se află Gara Oraviţa la cca. 645 m altit. (zona centrală a Tunelului Gârlişte), coborând apoi lin spre Gara Anina situată la 556,4 m altitudine. Este vorba deci de de o diferenţă de nivel de 337,7 m între cele două gări şi o diferenţă totală de nivel de 426,3 m, între Gara Oraviţa şi Tunelul Gârlişte. Panta medie este de 10,1 m/km. Pentru că lucrarea a fost executată în calcare compacte şi dure, a fost necesară construirea a 14 tunele (2.084 m) şi 10 viaducte (843 m). Zidurile de sprijin totalizează 9.946 m, iar pe 21.171 m s-au executat tăieri în stânca muntelui.

Fig. 3 – Ziduri de sprijin pentru stabilizarea versanţilor

Tunelele sunt cele mai vechi de pe teritoriul României, cele mai lungi dintre acestea fiind: Gârlişte (660 m), Maniel (298 m), Polom (290 m), Jitin (230 m) şi Dollhoff (112 m). Cele mai cunoscute sunt tunelele Dolhoff, Maniel şi Jitin. De primul se leagă tragedia arhitectului Ludwig Dier Dollhoff care a greşit calculele la săparea tunelului din apropierea staţiei Gârlişte, astfel că cele două galerii nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape 3 metri. Considerându-se vinovat pentru acest eşec, arhitectul s-a sinucis, aruncându-se într-o prăpastie de pe unul din viaductele liniei ferate.

Al doilea tunel este denumit astfel după numele inginerului arhitect Karl Maniel, cel care a construit în anul 1886 clădirea depoului de cale ferată din Oraviţa. În legătură cu tunelul de la Jitin, o legendă s-a păstrat până astăzi: după mărturiile unor călători, la orele amiezii, razele soarelui cad pe o anumită piatră din portalul de la intrarea în tunel şi crează imaginea luminoasă a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe.

Fig. 4 – Tunelul nr. 14

Fig. 5 – Vedere din Tunelul Gârlişte

Dintre viaductele grandioase, merită menţionate: Racoviţă (125,8 m lungime; 26,5 m înălţime şi 11 m deschidere în mijloc), Jitin (130,8 m lungime; 37,18 m înălţime) – cel mai mare viaduct de pe întreaga linie ferată şi Anina (95,4 m lungime; 31,6 m înălţime).

Fig. 6 – Viaductul Anina văzut din Schlucht

Fig. 7 – Viaductul Jitin

Lucrările desfăşurate au necesitat un volum de muncă impresionant din cauza terenului accidentat. Totodată, nu trebuie omise limitările tehnice specifice vremurilor (nu se inventase dinamita şi nu existau macarale!), cu atât mai mult cei care au conceput şi finalizat acest proiect merită stima şi respectul nostru, al tuturor: inginerii Karl Dülnig, Karl Maniel şi colaboratorii lor.

Frumuseţea peisajului montan al Munţilor Aninei, dificultăţile întâmpinate în construcţia acesteia, dar şi faptul că realizarea liniei într-o zonă accidentată era considerată o performanţă pentru acele vremuri, au făcut ca linia ferată Oraviţa – Anina să fie asemănată de-a lungul timpului cu calea ferată austriacă Semmering şi să fie supranumită „Semmeringul Bănăţean”.

Atât linia Oraviţa – Baziaş, cât şi linia Oraviţa – Anina, au avut rol deosebit de important în dezvoltarea economică a zonei industriale Oraviţa–Anina, ca de altfel, a întregii zone montanistice bănăţene.

2 thoughts on “Calea ferată Oraviţa – Anina

  1. Pingback: Trasee prin Oraviţa şi împrejurimi în Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa | Banatul Montan

  2. Pingback: Prin Cheile Minişului de la Anina la Bozovici, în „Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa” (ediţia 2014) | Banatul Montan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s