Geneză orăviţeană

Pietrele legendei – luciu rar

Oglindit în repezimi de ape,

Au uimit un biet păcurar

Gata-n unde fluierul să-şi scape,

Culegând din ierburi codreneşti

Pentru domni vestiri ispititoare…

Şi, de atunci beamtării crăieşti,

Scormonind, ştiură de sudoare!

Da; de-atunci visau doar aur – drugi –

Şi topeau în gânduri măji de aramă…

De sub stânci cu liliac şi rugi,

Tot de-atunci, simţeau cum bogăţia cheamă…

Sub brădeturi uimitor de verzi,

Prin tămâia umbresei cresc bordeie…

Vin din soare-apune, tirolezi,

Truda pe criţari puţini să-şi deie…

Vin bufeni din pârjolite vetre,

Cresc colibe-n negre guri de mină…

Creşte-n veac din luciul unor pietre,

Un oraş, al vremii ce-o să vină!

Poezie preluată din volumul: Frumosu, I., (1974), Pământ, oameni şi flori, Consiliul pentru Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Caraş-Severin, Centrul de Îndrumare a a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, Reşiţa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s