Lacurile de acumulare de la Oraviţa

I – CARACTERE GENERALE

1. Localizare geografică

Valea Oraviţei face parte din spaţiul hidrografic Banat (bazinul hidrografic al râului Caraş), fiind localizată în partea de sud-vest a ţării. Pârâul Oraviţa îşi are obârşia în vestul Munţilor Aninei şi după ce drenează Dealurile Oraviţei şi Câmpia Caraşului se varsă în Lişava.       

2. Geologia şi relieful

Din punct de vedere geologic predomină formaţiunile metamorfice ale fundamentului precambrian, acoperite cu depozitele sedimentare ale Pânzei Getice (calcare în principal) aparţinătoare sinclinoriului Reşiţa-Moldova Nouă în zona montană şi zona de deal şi, depozitele sedimentare aluvio-proluviale de vârstă miocen-pliocen-cuaternare (gresii, conglomerate, marne şi argile) în zona de câmpie. La contactul Câmpiei Caraşului cu Dealurile Oraviţei se află falia Moldova Nouă-Ciclova-Oraviţa, care delimitează formaţiunile calcaroase ale Pânzei Getice de cele ale zonei de câmpie. În lungul acestei falii s-au intrus corpuri magmatice (granodiorite), la contactul cu rocile sedimentare rezultând skarne, corneene şi zăcăminte hidrotermale de contact: pirită, calcopirită, blendă, realgar, bismuntină etc.

Principalele înălţimi care mărginesc cursul Oraviţei sunt: Tâlva Mare (853 m), Tâlva Mică (676 m) şi Dealul Prisaca (430 m) pe dreapta râului şi Dealul Cărăula (836 m), Dealul Simion (899 m), Dealul Vodari (599 m) şi Dealul Ciclovei (353 m) pe stânga râului. În aval de acestea, Oraviţa drenează Câmpia Caraşului până în dreptul localităţii Greoni unde se varsă în Lişava.

Versanţii Văii Oraviţei şi a văilor afluente au pante abrupte şi sunt aproape în totalitate acoperiţi cu păduri de răşinoase la izvoare şi foioase spre aval. Diferenţele de altitudine dintre culmi şi vale ajung până la 200 m.

3. Clima

Valea Oraviţei se înscrie în climatul temperat continental moderat cu pronunţate influenţe submediteraneene. Temperatura medie anuală variază în jurul valorii de 12°C, iar cantitatea medie anuală de precipitaţii oscilează în jurul valorii de 800 mm.

 4. Hidrografia

Râul Oraviţa izvorăşte din partea de vest a Munţilor Aninei, de sub Culmea Marila, de la altitudinea de 570 m. În zona montană şi cea colinară pârâul Oraviţa are o direcţie de curgere nord-est – sud-vest, după care, odată cu pătrunderea în Câmpia Caraşului, se orientează pe direcţia sud-est – nord-vest până în dreptul localităţii Greoni unde se varsă în Lişava (afluent de stânga al Caraşului).

Pârâul Oraviţa are o lungime de 18 km şi o suprafaţă bazinală de 32 kmp, iar panta medie de curgere este de 7,50%. Nu primeşte afluenţi importanţi, aportul de ape facându-se prin văi torenţiale cu lungimi de sub 1 km şi cu regim nepermanent.

5. Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării activităţilor industriale pe cursul superior al Văii Oraviţei

Localitatea Oraviţa se desfăşoară de-a lungul văii cu acelaşi nume, fiind localizată la contactul dintre Munţii Aninei şi Câmpia Caraşului, în Dealurile Oraviţei. În anul 2002, împreună cu satele aparţinătoare, avea 12.858 de locuitori. Localitatea a fost atestată documentar la sfârşitul secolului al XVII-lea ca aşezare minieră, deşi aceasta exista din vremea daco-romană, când aici se extrăgeau minereuri de fier, aramă, argint şi aur.

Exploatările miniere şi prelucrarea metalelor sunt continuate în vremea ocupaţiei otomane, însă Oraviţa devine cu adevărat un centru industrial şi comercial important odată cu venirea austriecilor, începând cu secolul al XVIII-lea, când sunt prospectate vechile mine părăsite de turci. Echipele de ingineri, maiştri de mine şi mineri sosite din Imperiul Habsburgic ajutaţi de minerii localnici rămaşi fără locuri de muncă repun în exploatare vechile perimetre miniere, punând astfel temelia la dezvoltarea unei noi localităţi Oraviţa.

În anul 1718, pentru topirea minereurilor austriecii construiesc în apropierea Oraviţei (Ciclova Montană) primul cuptor cu furnal înalt de pe teritoriul actual al României, continuând în acelaşi timp exploatările de fier, cupru, aur şi argint. Ulterior, încep colonizările cu populaţie germană din zonele Tirol, Saxonia şi Boemia, la care se adaugă olteni (bufeni) ce sosesc în valuri succesive din zonele Mehedinţi şi Vâlcea.

În vederea asigu­rării industriei cu personal calificat, autorităţile austriece deschid în anul 1729 o şcoală gratuită pentru pregătirea personalului minier, iar începând cu anul 1730, Oraviţa devine centrul minier şi metalurgic coordonator pentru Banat, aici înfiinţându-se „Direcţiunea Minieră Bănăţeană”.

Pentru reţinerea apei necesare alimentării localităţii şi exploatărilor miniere, pe cursul superior al Văii Oraviţa au fost date în exploatare în primele decenii ale secolului al XVIII-lea două lacuri de acumulare, Lacul Mare şi Lacul Mic (localizate la mai puţin de 1 km unul faţă de celalalt), primele lacuri de baraj de pe teritoriul actual al României.

Dezvoltarea economică a Oraviţei continuă într-un ritm alert, Imperiul Habsburgic se aşează temeinic în Banat şi înteţeşte colonizările. În anul 1770 funcţionau la Oraviţa 4 topitorii cu mai multe cuptoare.

Un rol deosebit de important în dezvoltarea economică a localităţii Oraviţa l-a avut înlocuirea transportului bazat pe convoaiele de căruţe cu transportul feroviar. Astfel, în anul 1854 a fost dată în exploatare linia ferată Oraviţa – Baziaş, prima cale ferată de pe teritoriul actual al României şi din sud-estul Europei, urmată în anul 1863 de calea ferată Oraviţa – Anina, prima cale ferată montană de pe teritoriul actual al României, ambele construite pentru facilitarea transportului cărbunilor şi minereurilor la Dunăre, iar de acolo, mai departe spre Curtea de la Viena.

În perioada interbelică, deşi Oraviţa este declarat oraş (1926) şi devine reşedinţa judeţului Caraş, localitatea cunoaşte o stagnare economică, urmată apoi de decăderea treptată, cauzată în principal de afirmarea şi dezvoltarea Reşiţei ca centru industrial (construcţia Uzinelor de Fier la Reşiţa în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea şi dezvoltarea industrială vertiginoasă pe Valea Bârzavei).

După al Doilea Război Mondial, exploa­tările miniere din zona Oraviţa sunt reactivate şi modernizate, dându-se totodată în exploatare noi câmpuri miniere. Cartierelor vechi li s-au adăugat altele noi, iar oraşul s-a extins înspre aval în zona de câmpie. Activităţile miniere sunt sistate definitiv în zona Oraviţei după anul 1990.

II – LACURILE DE ACUMULARE

1. Scurt istoric al amenajărilor hidrotehnice

Nu se cunoaşte cu certitudine anul în care au fost date în exploatare cele două lacuri de acumulare de pe Valea Oraviţei, dar se cunoaşte faptul că acestea au fost construite la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu retragerea otomană din Banat şi ocupaţia habsburgică, când au fost repuse în valoare perimetrele miniere abandonate de turci. Alături de lacurile de acumulare din zona Ocna de Fier-Dognecea, sunt cele mai vechi de pe teritoriul actual al ţării.

Scopul iniţial al amenajărilor hidrotehnice de la Oraviţa a fost se pare alimentarea cu apă a localităţii şi satisfacerea nevoilor de apă industrială necesară în procesul de producţie (spălarea minereurilor), ulterior adăugându-se şi altele, precum: regularizarea tranzitării viiturilor prin localitate (deci apărarea împotriva inundaţiilor), asigurarea unui debit de servitute în localitate în lungul rigolelor stradale, agrement şi asigurarea debitului necesar pentru alimentarea cu apă a unei termocentrale (care în prezent nu mai există).

Începând cu secolul al XX-lea, odată cu decăderea Oraviţei din poziţia de centru industrial principal al Banatului, cele două lacuri de acumulare au fost oarecum neglijate. Frecventele schimbări ale destinaţiilor celor două acumulări prin abandonarea unor utilităţi şi desele schimbări de administraţie, la care s-a adăugat mereu lipsa fondurilor şi implicit, întreţinerea şi reparaţiile deficitare şi necorespunzătoare, au determinat în perioada ce a urmat celui de-al doilea Război Mondial, degradarea lentă, dar constantă a celor două baraje şi colmatarea periodică a cuvetelor celor două lacuri.

Astfel, în anii ’60 Lacul Mic era deja colmatat într-o proporţie însemnată, având adâncimea maximă de numai 0,3 m. Mai târziu, la sfârşitul anilor ’70 barajul Lacului Mare se afla în reparaţii capitale, sistate însă la scurt timp din lipsă de fonduri. În aceeaşi perioadă, Lacul Mic era colmatat în proporţie de 90%, golirea de fund era blocată, iar barajul prezenta deteriorări, fiind propus pentru reparaţie capitală.

Începând cu anii ’80 au fost întocmite o serie de studii hidrologice în urma cărora au fost realizate şi hărţile batimetrice ale celor două lacuri de acumulare.

În anul 1983 barajul Lacului Mare se afla în stare destul de bună, însă cuveta acestuia prezenta un grad avansat de colmatare, golirea de fund fiind înfundată. Acumularea era menţinută la momentul respectiv la nivel minim, pentru a se evita deteriorarea în continuare a zidăriei cât şi pentru uscarea cuvetei lacului având în vedere reparaţiile capitale prevăzute a se demara la mijlocul anilor ’80.

În aceeaşi perioadă barajul Lacului Mic se prezenta în stare avansată de degradare, cu infiltraţii importante, iar cuveta lacustră prezenta o colmatare accentuată (99%). Golirea de fund era nefuncţională.

Lipsa fondurilor necesare refacerii lucrărilor calamitate la cele două lacuri de acumulare au impus amânarea repetată a reparaţiilor capitale, ca soluţii rămânând aplicarea unor măsuri punctuale, precum: căptuşirea barajelor cu zidărie de piatră brută cu mortar, refacerea evacuatorilor sau supraînălţarea barajelor.

În a doua parte a anilor ’90 au fost întocmite o serie de studii de fezabilitate necesare intrării celor două baraje în reparaţii capitale, lucru care s-a întâmplat după mai bine de trei decenii în care nivelul tot mai avansat de degradare a celor două baraje (fisuri în corpul barajelor, infiltraţii), colmatările repetate ale celor două cuvete şi permanenta lipsă a fondurilor necesare reabilitării capitale a amenajărilor hidrotehnice nu au permis exploatarea acestora la capacitate maximă şi în condiţii de siguranţă. Lacurile era golite repetat perioade îndelungate pentru desfăşurarea unor reparaţii punctuale ale barajelor şi a decolmatărilor golirilor de fund, existând mereu pericolul de rupere a barajelor sau de depăşire a coronamentelor la viituri şi de inundare a localităţilor situate în lunca pârâului Oraviţa.

Cele două lacuri de acumulare au intrat în reparaţii capitale începând cu anul 2000.

2. Lacul Mare şi Lacul Mic – caracteristici morfologice şi hidrologice

Lacul Mare este situat în apropierea limitei estice a localităţii Oraviţa (cartierul Forviz), pe valea cu acelaşi nume, la cca. 3,5 km aval de obârşie. Lacul este alimentat de pârâul Oraviţa şi torenţii laterali din bazinul hidrografic al acestuia.

Lacul are o suprafaţă de recepţie de 9 kmp, o suprafaţă de 1,4 ha şi un volum de 133.300 mc. Are 230 m lungime şi 120 m lăţime maximă. Barajul este lung de 117 m şi înalt de 13,40 m, fiind prevăzut cu o golire de fund (conductă metalică), descărcător central de ape mari de tip prag lat, descărcător lateral de ape mari de tip prag lat, disipator de energie şi risbermă. Barajul este de tipul “baraj de greutate cu contraforţi” cu partea centrală în formă de arc, fiind construit din bucăţi de rocă şi mortar.

Fig. 1 – Barajul Lacului Mare, vedere de ansamblu

Fig. 2 – Deversoarele centrale, golirea de fund, disipatorul de energie şi risberma

Lacul Mic este situat în zona estică a localităţii Oraviţa, pe valea cu acelaşi nume, la cca. 800 m aval de Lacul Mare. Unul dintre scopurile construcţiei acestui lac a fost acela de a primi surplusul de apă din Lacul Mare în situaţia unor viituri.

Lacul Mic este situat în zona estică a localităţii Oraviţa, pe aceeaşi vale, la cca. 800 m aval de Lacul Mare. Unul dintre scopurile construcţiei acestui lac a fost acela de a primi surplusul de apă din Lacul Mare în situaţia unor viituri. Acumularea este alimentată de pârâul Oraviţa şi torenţii laterali din bazinul hidrografic al acestuia.

Are o suprafaţă de recepţie de 10 kmp, o suprafaţă de 0,20 ha şi un volum de 43.000 mc. Lungimea este de 145 m, iar lăţimea maximă atinge 70 m. Barajul are 68 m lungime şi 9,6 m înălţime. Barajul dispune de o golire de fund (conductă metalică) şi descărcător frontal de ape mari de tip prag lat. Barajul este de tipul „baraj de greutate cu contraforţi”, fiind construit din zidărie de piatră şi mortar de ciment, cu ecran de beton.

Simultan cu amenajarea celor două amenajări, în aval de acestea s-a regularizat pârâul Oraviţa, pe o lungime de peste 3 km (canale betonate deschise sau aducţiuni subterane). Scopul – evitarea inundării zonelor diacente albiei minore în cazul unor ape mari.

III – SITUAŢIA ACTUALĂ ŞI PERSPECTIVE TURISTICE

Lucrările de reabilitare la Lacul Mare s-au desfăşurat în perioada 2000-2004, barajul fiind refăcut aproape în totalitate şi cuveta curăţată. În prezent, scopul principal al lacului rămâne apărarea localităţilor din aval împotriva inundaţiilor, la care se adaugă desfăşurarea activităţilor de agreement şi piscicultură. Lacul este întreţinut şi administrat de către o firmă privată, iar intrarea se face pe bază de bilet.

Fig. 3 – Lacul Mare – vedere de pe baraj

Lacul Mic a intrat în reparaţii capitale în anul 2003, lucrările având ca termen de finalizare anul 2007. Lacul a fost golit pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare şi/sau consolidare a barajului şi de curăţare a cuvetei. Lucrările se desfăşoară şi în prezent.

Fig. 4 – Barajul Lacului Mic

Cele două lacuri de acumulare de la Oraviţa au în prezent două utilizări:

  • atenuarea viiturilor ce se formează pe pârâul Oraviţa;
  • agrement şi piscicultură.

În cazul primei utilizări, trebuie luat în considerare faptul că cele două lacuri au un rol deosebit de important în atenuarea viiturilor şi tranzitarea acestora în siguranţă prin localitate cu evitarea revărsărilor şi implicit a pagubelor. Acestea au deci un rol de protecţie pentru cele trei localităţi ce pot fi afectate în cazul unor viituri (Oraviţa, Broşteni şi Greoni – cca. 10.000 de locuitori, suprafeţe mari de terenuri agricole, construcţii, terenuri agricole, diverse obiective istorice şi socio-culturale).

La fiecare inundaţie majoră (1978, 1980, 2005 etc.) apa a depăşit coronamentele celor două baraje, tocmai din cauza faptului că aceste acumulări nu au fost întreţinute în mod corespunzător (colmatări ale cuvetelor, degradarea barajelor, înfundarea golirilor de fund etc.) şi deci, nu se aflau la capacitate maximă de funcţionare.

Spre exemplu, în urma inundaţiilor din anul 2005 (când Lacul Mic era nefuncţional!), în urma creşterilor debitelor pârâului Oraviţa ca urmare a precipitaţiilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi, apele acestuia s-au revărsat, înregistrându-se în zona din aval numeroase pagube materiale. Au fost afecate 42 de case şi 25 de anexe gospodăreşti, 3 poduri/podeţe, 1,5 km de străzi, 2 m de zid de sprijin şi 55 de ha teren agricol. S-au înregistrat de asemenea 23 de animale moarte în gospodăriile localnicilor.

În cazul celei de-a doua utilizări, activităţile de agrement şi piscicultură în zonele adiacente celor două lacuri pot contribui la realizarea unui venit redus dar constant, ce poate fi utilizat în timp pentru buna gospodărire şi administrare a lacurilor şi a zonei învecinate acestora. De asemenea, utilizarea celor două lacuri pentru agrement şi piscicultură poate reprezenta stimulul necesar pentru revigorarea turismului de sfârşit de săptămână în zona Oraviţei.

Nu trebuie omis de asemenea faptul că, cele două lacuri de acumulare sunt unicate prin vechimea lor şi realizarea lor, barajele acestora fiind declarate monumente de artă tehnică industrială (monumente istorice).

One thought on “Lacurile de acumulare de la Oraviţa

  1. Pingback: Trasee prin Oraviţa şi împrejurimi în Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa | Banatul Montan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s