Muştele columbace în legendele din Valea Cernei şi Clisura Dunării. Gaura cu Muscă de la Coronini

1. INTRODUCERE

Muştele columbace sunt insecte dăunătoare care fac parte din familia Simuliidae şi care, în România, îşi aveau habitatul numai în partea de sud-vest, în Banat şi Oltenia. În funcţie de zonă, insectele erau cunoscute sub mai multe denumiri, precum: muşte rele, muşte veninoase, muşte otrăvitoare ş.a.m.d.

2. ORIGINEA ŞI RĂSPÂNDIREA MUŞTELOR COLUMBACE. EFECTELE NEFASTE ASUPRA OAMENILOR ŞI ANIMALELOR[1]

Musca columbacă (Simulium colombaschense) vieţuia într-un areal relativ restrâns în ţara noastră, în Banat şi Oltenia (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Caraş-Severin), dar şi la sud de Dunăre, în Serbia şi Bulgaria. Cu toate acestea, au existat ani în care roiurile s-au deplasat pe distanţe însemnate (spre centrul, nordul şi estul ţării) (fig. 1). Astfel, potrivit lui Griselini (1984) în toamna anului 1776 un asemenea roi a fost observat pentru două zile în apropierea oraşului Timişoara, iar Simionescu (1983) aminteşte că în anul 1923, roiurile de muşte columbace au ajuns până în judeţele Dâmboviţa şi Bihor, la nivelul întregii ţări pierind în acel an din cauza acestor insecte peste 16.000 de animale domestice.

hart_musc_fin

Fig. 1: Răspândirea muştelor columbace pe teritoriul României (după Simionescu, 1983)

Musca columbacă avea cca. 5 mm lungime, asemănându-se cu un ţânţar sau cu o musculiţă. Spatele insectei era negru-cenuşiu şi părea umflat, iar abdomenul era alb. Capul era prevăzut cu două antene. Muştele columbace îşi depuneau ouăle pe plantele submerse sau pe alte obiecte din apă. Larvele erau acvatice şi se hrăneau cu bacterii, alge şi protozoare. Nimfa stătea într-un soi de căsuţă, făcută din fire secretate de nişte glande (Simionescu, 1983).

Insectele din aceeaşi familie (Simulidae) trăiesc şi în prezent în diverse zone ale ţării. Larvele (fig. 2, a) se ţin fixate în număr mare de pietrele din râul Bistriţa, dar şi în alte râuri de munte. La un capăt au două mănunchiuri de peri prin a căror mişcare fac vârtejuri, aducându-şi astfel mâncarea la gură. Pe primul inel de la piept au un soi de ventuze cu cârlige, ca şi la capătul celălalt. Se prinde cu primul, aduce pe cel din urmă lângă cel dintâi îndoind trupul precum lipitoarea ş.a.m.d., deplasându-se astfel din loc în loc. Nimfa (fig. 2, b) este învelită într-un cocon de mătase, fixat pe o piatră şi cu gura îndreptată împotriva direcţiei valurilor. Prin această deschidere se proeminează capul nimfei, iarăşi cu două mănunchiuri fine de perişori (Simionescu, 1983).

larv_nimf_fin

Fig. 2: Larvă (a) şi nimfă (b) din familia Simulidae pe râul Bistriţa – specie apropiată de musca columbacă (după Simionescu, 1983)

În funcţie de zonă, de condiţiile climatice, de mediul acvatic în care se dezvoltau larvele, de hrana disponibilă etc. puteau exista ani în care aceste insecte nu apăreau. În anii în care se dezvoltau însă, roiurile de muscă columbacă îşi făceau apariţia de obicei în două valuri: primul spre sfârşitul lunii aprilie, iar cel de-al doilea, spre sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie. Insectele zburau mai mult dimineaţa şi spre seară, în după-amiezele toride ori noaptea se făceau nevăzute, ascunzându-se în codri.

Muştele zburau în roiuri întinse şi compacte, asemănătoare cu nişte nori groşi de fum sau cu coloanele de aburi care se ridică de pe suprafaţa mării (Griselini, 1984) şi năvaleau asupra animalelor domestice, dar şi asupra oamenilor. Roiurile puteau fi împrăştiate numai de ploi şi de vânturi puternice.

Animalele domestice deveneau neliniştite de îndată ce simţeau roiurile că se apropie. Insectele se năpusteau asupra vitelor, ocupând în întregime părţile cu piele sensibilă ale corpului (nasul şi nările, zona ochilor şi a urechilor, burta şi organele genitale etc.).

Înţepăturile muştelor erau atât de dese, încât provocau în scurt timp animalelor răni severe şi dureri mari. Acestea încercau să scape de insecte cu ajutorul cozii, sărind disperat sau introducând capul în clăile de fân ori aruncându-se în apă. În cele mai multe cazuri vitele înţepate piereau după câteva ceasuri. De obicei însă, animalele se stingeau după câteva zile, timp în care intrau într-o stare de amorţeală (în care se deplasau cu greutate, nu mai puteau mânca, aveau respiraţia dereglată etc.).

Pe lângă animalele din gospodărie, muştele columbace atacau şi oamenii. Deşi nu erau mortale pentru aceştia (excepţie făcând copiii şi/sau indivizii bonavi), înţepăturile multiple provocau apariţia iritaţiilor severe şi a edemelor, care se vindecau apoi destul de greu, în decursul a câtorva săptămâni. În cazuri mai rare, dacă musca pătrundea şi înţepa în gură sau pe trahee, apariţia edemelor cauzau sufocarea victimei şi decesul acesteia.

Când se apropia perioada în care îşi făceau apariţia roiurile de muscă columbacă, oamenii ţineau vitele mai mult închise în grajduri. Cu toate acestea, la munca câmpului, pentru a-şi proteja animalele, ţăranii aprindeau tizic[2], pentru ca fumul să protejeze vitele, ori le ungeau pe părţile cu piele sensibilă cu dohot[3], petrol lampant, zeamă de frunze de nuc, de pelin sau de tutun (Simionescu, 1983).

3. LEGENDE ŞI CREDINŢE POPULARE

În credinţele populare, locurile şi cauzele apariţiei muştelor columbace se legau de numeroase superstiţii, explicate prin diverse legende. Cea mai cunoscută dintre acestea, este cea a lui Iovan Iorgovan[4] supranumit „braţ de buzdugan” şi a balaurului cu şapte capete, legendă ce prezintă numeroase variante, în funcţie de zonă şi povestitor.

Varianta publicată de Popoviciu (1872) are la bază o veche poveste populară păstrată de la strămoşi, conform căreia pe vremea războaielor dintre daci şi romani s-a pripăşit pe Valea Cernei un şarpe, care având obiceiul să se scalde în apele termale, a devenit treptat uriaş, transformându-se într-un balaur. Înspăimântaţi de cumplita dihanie, oamenii locului încercau mereu să o îmbuneze, aducându-i de mâncare în fiecare zi câteva oi şi un bou.

Într-una din zile, rătăcindu-se prin codri, feciorul împăratului îl surprinse pe balaur tocmai când se scălda într-un izvor fierbinte. A stat şi a chibzuit Iorgu Iorgovan, căci aşa îl chema pe prinţ, că ar fi bine să se îmbăieze şi el în fiecare zi în acel izvor, poate s-o face uriaş. Şi într-adevăr, după câteva scăldări uriaş se făcu.

La ceva vreme după aceste întâmplări, într-o dimineaţă, mergând pe Cerna în sus, Iorgu Iorgovan auzi dintr-o dată un glas femeiesc care se tânguia de răsunau codrii. Dând pinteni calului şi răcnind ca un leu, Iorgu ajunse la faţa locului şi îşi văzu sora cea mică încolăcită de balaur, care era gata să-i frângă trupul fraged şi să o înghită cu totul. De cum îl zări pe voinic, fiara eliberă fata din strânsoare şi o tuli la vale pe Cerna. Dar Iorgu Iorgovan îl urmări şi îl ajungea mereu din urmă retezându-i câte un cap, până a mai rămas jivina numai cu unul. Simţindu-se încolţit, balaurul îl rugă pe voinic să-i cruţe viaţa, altminteri capul lui se va împuţi şi va slobozi muşte rele care vor vătăma animalele şi oamenii. Feciorul de împărat însă nu-l ascultă şi cu o lovitură fulgerătoare de paloş îi tăie şi ultimul cap. Acesta însă, avu puterea miraculoasă să fugă mai departe pe Cerna în jos până la Dunăre şi să se ascundă într-o peşteră (numită astăzi Gaura cu Muscă), din care sloboade mereu muşte rele care atacă oamenii şi vitele.

Cea mai completă relatare a a legendei îi aparţine lui Iliescu (1957). Acesta ne istoriseşte că în vremuri de demult, pe pământ stâpănea Alb Împărat, care avea o mândreţe de fată, atât de frumoasă că i se dusese vestea peste nouă mări şi peste nouă ţări, de se ofileau de dragul ei toţi feciorii împărăţiilor vecine. Bune au fost toate până când, prin ţinuturile împărăţiei s-a aciuat un zmeu năpraznic[5], aşa cum nu mai văzuse până atunci nici un pământean şi care în fiecare zi înghiţea câteva fete. De teamă să nu îi piară şi lui fata, împăratul a pus străji pe lângă domniţă şi pentru a vedea mai bine zările şi înaltul cerului, iar muntele să nu mai fie o pavăză în calea ochilor atunci când jivina va socoti să atace, a luat împăratul paloşul năzdrăvan moştenit de la tatăl său şi a pornit spre culme. Acolo l-a învârtit straşnic deasupra capului şi izbind năprasnic a retezat o bucată din vârf. Legenda spune că de atunci i se zice muntelui respectiv Retezat[6], de când l-a scurtat cu sabia Alb Împărat.

Văzând zmeul că nu mai este de trăit prin părţile acestea, a fugit mai jos, spre Muntele Oslea[7] de la obârşia Cernei, pustiind şi acolo totul în cale şi înghiţind zilnic câteva fete.

Aflând voinicul Iovan al Iorgovanului din Novaci de mâhnirea şi nenorocirea din Valea Cernei, şi-a luat arcul şi suliţa, şi-a potcovit bidiviul cu potcoave de argint, i-a dat o baniţă cu jeratic şi a pornit în grabă spre munţi să răpună dihania. A găsit balaurul dormind pe Muntele Oslea. Mai întâi voinicul a săpat o groapă mare unde s-a ascuns cu tot cu cal ca să se protejeze în timpul luptei. De acolo a atacat fiara, slobozind rând pe rând săgeţile din tolbă în fiecare ochi al jivinei. S-a zvârcolit năprasnic zmeul şi a fugit din calea voinicului sus în munţi în căutarea unei ascunzători.

Văzând novăceanul că nu-i chip să biruie fiara numai cu arcul, a coborât înapoi în târg, unde faurul i-a meşterit un paloş zdravăn de oţel. În drumul de întoarcere spre ascunzătoarea zmeului din vârful muntelui, s-a gândit Iorgovanul să-şi încerce paloşul înainte de a intra în luptă, izbind puternic în Stânca Stănuleţilor[8]. Stânca s-a crăpat pe loc, de la vârf până la temelie, rămânându-i de atunci numele Piatra Iorgovanului (fig. 3), iar balaurul, înfricoşat din cale afară, a luat-o la goană în jos spre Valea Cernei, nădăjduind să-şi piardă urma prin păduri. Două capete i-a tăiat voinicul în apropierea izvoarelor Cernei, iar mai jos, în dreptul Oslei Româneşti[9], încă patru. Rămasă cu un singur cap, îngrozită de durere şi răcnind năpraznic, dihania s-a zmucit cu atâta mânie, că a străpuns muntele, lăsând în stâncă urme adânci, numite astăzi Cheile Corcoaiei[10] (fig. 4).

piatra_iorg_fin

Fig. 3: Vârful Piatra Iorgovanului văzut din Şaua Stănuleţii Mici (Csaba Iakob, 2010)

În goana după balaur pe Valea Cernei Iovan este atras de cântecul unei tinere fete, de o frumuseţe fără de seamăn, Ileana Cosânzeana, de care pe loc se îndrăgosteşte. În aceste împrejurări zmeul reuşeşte să scape, ascunzându-se prin grotele din zona Mehadiei. Acolo, sângele lui scârnav formează o baltă puturoasă din mâzga căreia se nasc din când în când muştele columbace, insecte care atacă vitele oamenilor mai rău decât balaurul. Degeaba a încercat apoi voinicul să dea de urma balaurului, căci nu l-a mai aflat niciodată.

cheile_corc_fin

Fig. 4: Cheile Corcoaiei (Google Earth)

În legenda prezentată de Oarcea (1964), se spune că sub ţancurile Domogledului, pe cursul superior al Văii Cernei s-a născut Iovan Iorgovan, singurul fecior al mocanului ce stăpânea turmele de pe plaiurile Cernei. În amurgul unei seri, pe când era copil, Iovan s-a scăldat în apele termale de la Şapte Izvoare şi de atunci crescu într-o zi ca altul într-un an, ajungând falnic şi puternic. În acelaşi timp însă, în apa caldă a izoarelor se scăldă şi un pui de şarpe care se făcu astfel uriaş şi se transformă într-un balaur cu şapte capete. Neavând teamă de nimeni, balaurul făcea prăpăd în Valea Cernei, mâncând fără milă tot ce întâlnea în cale (deopotrivă vite şi oameni) şi din ce în ce mai mult.

Într-una din zile, în largul unei poieni, trei surori au fost atacate de fiorosul balaur, cele mari fiind sorbite dintr-o înghiţitură. Disperată, fata cea mică fugi în pădure, rugându-se Soarelui să o scape de urgie. Făcându-i-se milă de frageda fată, Soarele o transformă într-o căprioară sprintenă, care scăpă de balaur fugind ca vântul şi ca gândul.

În căutarea celor trei fete a plecat voinicul Iorgovan, care pasămite era îndrăgostit de cea mică. Călare pe un cal ce mânca jar, însoţit de ogari şi înarmat cu un paloş făurit cu măiestrie, voinicul porni în căutarea dihaniei. Undeva, într-o strânsură de munţi, dete peste cumplitul balaur şi se luă la luptă cu el, retezându-i unul după altul şase capete. Doborât de atâtea lovituri şi mânios peste măsură, balaurul spintecă stâncile Corcoaiei (luând naştere astfel Cheile Corcoaiei) şi se retrase în fugă în vârf de munte. Însă Iorgovan îl nimeri cu câteva săgeţi în ochi, apoi ajungându-l din urmă, îi tăie şi ultimul cap. În furia lui voinicul reteză cu paloşul şi vârful muntelui, munte ce de atunci se numeşte Retezat. Acesta a fost sfârşitul balaurului. Se spune că din sângele lui s-a format Lacul Bucura, iar ultimul cap, dus de Cerna la vale, a ajuns până la Dunăre, unde din otrava lui s-a prăsit în întunecimea peşterilor din Clisură roi de muşte otrăvitoare ce omoară vitele şi atacă oamenii.

Legenda mai spune că viteazul Iorgovan a pornit trist în căutarea fetelor, gândindu-se fără încetare la cea mică, cea mai frumoasă dintre ele. Într-una din zile, după căutări îndelungate, poposind într-o poiană lângă un izvor limpede zări o căprioară zglobie, despre care o turturea îi şopti că este de fapt, o fată fermecată. Pentru a afla adevărul Iorgovan se prefăcu că o vânează, trăgând o săgeata pe la urechile ei. Văzând aceasta, căprioara se transformă într-o frumoasă fecioară „zâna zânelor, floarea florilor” şi cu ochii înlăcrimaţi îl rugă să nu dezlege câinii şi să nu o omoare, pentru că a fost vrăjită de Soare ca să scape de furia balaurului. Iorgovan îşi dădu seama atunci că ea este fata pe care o căuta, îi istorisi lupta cu balaurul şi porniră împreună la drum spre casele lor.

În varianta prezentată de Simionescu (1983), se spune că în cursul superior al Văii Cernei, voinicul Iovan Iorgovan s-a luptat cu un balaur cu douăsprezece capete, însă ademenit de Ileana Cosânzeana, a uitat să-i zdrobească şi ultimul cap. Balaurul l-a prevenit pe voinic că dacă va muri, capul său se va împuţi şi va slobozi muşte care vor provoca mari stricăciuni oamenilor, apoi cu ultimele puteri, s-a pornit pe Cerna la vale până la Dunăre, unde şi-a găsit sfârşitul într-o peşteră din defileu, numită astăzi Gaura cu Muscă. Legenda mai spune că de atunci, din peştera respectivă, ies muştele columbace şi dau năvală asupra vitelor şi asupra oamenilor provocând mari stricăciuni.

Într-o altă variantă amintită de Negrea şi Negrea (2002), eroul acestei legende este însuşi Hercules, numit pe parcursul povestirii şi Iorgovan[11]. Se spune că călătoria sa spre Caucaz (unde se ducea să ucidă vulturul care mânca zilnic ficatul lui Prometeu legat în lanţuri de o stâncă) s-a hotărât să facă un ocol ca să scape omenirea de balaurul cu şapte capete despre care auzise că bântuia pe Valea Cernei. În apropierea actualei localităţii Ponoarele (jud. Mehedinţi) Hercules a încercat tăişul sabiei, cu o lovitură puternică despincând stânca de calcar în locul numit azi Podul Natural de la Ponoare sau Podul lui Dumnezeu.

Hercules (Iorgovan) dibui balaurul în apropierea Muntelui Oslea şi îl urmări până în lunca Cernei, unde între cei doi s-a încins o luptă pe viaţă şi pe moarte. Presimţindu-şi sfârşitul, balaurul încercă să scape înşurubându-se în munte. Dar sabia lui Hercules despică muntele dintr-o lovitură, dând naştere Cheilor Corcoaiei şi retezând în acelaşi timp unul din capetele jivinei. Scăpând cu fuga, balaurul se opri la izvorul termal în care se scălda de obicei, apoi cu puterile refăcute, porni mai departe pe vale în jos. Hercules făcu şi el o baie în izvorul cu pricina şi ajungându-l din urmă la Topleţ[12], după o nouă luptă îi mai reteză un cap. Sângerând din cele două capete tăiate balaurul s-a refugiat în Defileul Dunării, ascunzându-se într-o peşteră numită azi Gaura cu Muscă. Dar Hercules (Iorgovan) îl găsi şi aici şi îi reteză încă patru capete. Ca şi în alte variante ale legendei, înainte de a fi răpus balaurul îl rugă pe voinic să-i lase viaţa dacă nu voia ca traiul oamenilor şi al vitelor să fie în mare primejdie. Hercules nu l-a ascultat însă şi i-a tăiat şi ultimul cap, iar de atunci din peşteră ies din când în când, puhoi de muscă columbacă.

În altă variantă a legendei, Iovan Iorgovan este întruchipat de Făt Frumos din basme în luptă cu zmeul, pe care, după o luptă straşnică îl răpune în Cheile Corcoaiei. Ca mărturie a acestei lupte ar fi urma lăsată de zmeu într-unul din pereţii cheilor (Negrea şi Negrea, 2002), în realitate o porţiune din vechea albie prin care a curs Cerna odinioară, rămasă în prezent suspendată la mare înălţime.

Legenda lui Iovan Iorgovan circulă şi în Clisura Dunării, aici apărând însă şi varianta în care Sfântul Gheorghe ar fi fost voinicul ce a ucis balaurul infernal, ultimul cap aruncându-l în peştera numită azi Gaura cu Muscă. De asemenea, după Griselini (1984), locuitorii Clisurii credeau că muştele rele îşi aveau originea atât în Gaura cu Muscă, cât şi într-un pârâu din zonă, populat cu scorpioni, şerpi şi viespi ce infectau apa cu veninul lor şi/sau în fermentaţia murdăriei acestor animale ori în ghinda unor stejari umezită de ploile calde de primăvară.

Dacă luăm în considerare faptul că în sudul Banatului şi Olteniei trăiesc câteva exemplare mari de şerpi, precum balaurul (Elaphe sauromater), şarpele rău (Coluber jugularis caspius) sau şarpele lui Esculap (Elaphe longissima) (specii ce pot ajunge în cazuri excepţionale până la 2-3 m lungime) şi admiţând posibilitatea ca unii şerpi care prezentau fenomenul de dicefalie (anomalie genetică constând în prezenţa a două capete) să fi fost văzuţi de localnici, imaginaţia bogată a oamenilor în ceea ce priveşte ferocitatea balaurului din legende şi faptul că acesta avea mai multe capete este de înţeles şi poate fi justificată. Totodată, dimensiunea balaurului şi vitejia voinicului (indiferent că era întruchipat de Iovan Iorgovan, Iorgu Iorgovan sau Hercules) explică fantezia nelimitată a oamenilor în crearea zecilor de variante ale legendei, dar şi multitudinea locurile stâncoase şi/sau „neprietenoase” considerate „locuri pustiite de balaur”, între care se regăsesc: Muntele Oslea din Munţii Vâlcan, Vârful Retezat din Munţii Retezat, Vârful Piatra Iorgovanului din Munţii Godeanu sau stânca Piatra Iorgovanului de la Topleţ.

4. GAURA CU MUSCĂ DE LA CORONINI

A fost cunoscută în trecut şi sub denumirile Peştera cu Muşte, Peştera Golubaţ sau Peştera Coronini, fiind studiată pentru prima dată în ultima parte a secolului al XIX-lea. Cercetarea intensivă a peşterii şi ridicarea planului topografic s-au făcut în perioada 1962-1969 de către Alexandrina Megrea şi Ştefan Negrea.

Gaura cu Muscă este localizată în versantul stâng al Defileului Dunării, la 3 km aval de localitatea Coronini (jud. Caraş-Severin), la 92 m altit. (28 m deasupra apelor Dunării). Este o peşteră mijlocie (254 m), activă (cu galerii laterale fosile), descendentă (în sensul curgerii apei), dezvoltată în cea mai mare parte pe un sistem de diaclaze în calcarele jurasicului superior. Este o peşteră caldă şi umedă, cu curenţi slabi în dreptul hornurilor (Bleahu et al., 1976).

Originea pârâului subteran nu se cunoaşte. După ce drenează peştera iese la lumina zilei, curge pe o pantă abruptă printre stânci şi se infiltrează într-o firidă de tuf calcaros de la baza peretelui, fiind captat ulterior lângă şosea într-un jgheab. Galeriile peşterii cuprind concreţiuni spectaculoase de calcită, atrăgând atenţia gururile şi barajele de travertin. În întreaga peşteră se simte miros puternic de amoniac ce se degajă din marea cantitate de guano căzut în apă sub masivele colonii de lilieci. Alături de aceştia, peştera cuprinde o bogată faună de guano. În apa pârâiaşului subteran trăieşte crustaceul Niphargus puteanus pannonicus (Orghidan et al., 1984).

Săpăturile efectuate în peşteră au scos la iveală în galeria uscată ziduri ale unor fortificaţii medievale (secolele XV-XVI şi XVIII-XIX), dar şi urme de locuire din prima perioadă a fierului (secolele XII-XV î.H.), peştera având în trecut o deosebită importanţă strategică (supravegherea ambarcaţiunilor de pe Dunăre şi a Cetăţii Golubac situată pe celalalt mal, în contextul în care, la 3 km în amonte se găsea cetatea de la Coronini) (Boroneanţ, 2010).

În prezent peştera este neocrotită şi neamenajată. Din dreptul intrării largi se deschide o privelişte frumoasă spre ruinele Cetăţii Golubăţ de pe malul sârbesc. Galeria Uscată este singura vizitată şi prezintă urme de degradare. Peştera este importantă din perspectivă istorică, arheologică şi etno-folclorică.

În urma cercetărilor efectuate în Gaura cu Muscă de la Coronini s-a lămurit definitiv problema muştelor columbace. Astfel, potrivit lui Negrea şi Negrea (1996; 2002), deşi numele peşterii în cauză provine de la aceste insecte, muştele columbace nu aveau nici o legătură cu peştera. Apariţia şi dezvoltarea muştelor columbace aveau loc numai în apele Dunării (pe diferite resturi vegetale ce pluteau la mal) în sectorul cuprins între Moldova Veche şi Vârciorova, precum şi în jgheabul situat sub peşteră. În urma construcţiei Sistemului Hidroenegetic şi de Navigaţie Porţile de Fier (1964-1971), nivelul apei a crescut, iar muştele columbace au dispărut definitiv[13], larvele şi nimfele nemaigăsind mediul propice pentru a se dezvolta.

NOTE:
1. Relatările referitoare la anvergura roiurilor de muşte columbace şi efectele dăunătoare asupra oamenilor şi animalelor par a fi totuşi exagerate.
2. Amestec de bălegar cu paie folosit drept combustibil sau material de construcţie.
3. Produs uleios şi vâscos obţinut din materii vegetale şi folosit pentru unsul osiilor la căruţe.
4. Erou popular asemuit cu Hercules.
5. Aici probabil cu sensul de balaur.
6. Este vorba despre Vârful Retezat (2.482 m) din munţii cu acelaşi nume.
7. Culme în Munţii Vâlcanului ce se ridică până la 1.940 m altitudine.
8. Culme stâncoasă în Munţii Godeanu în care se află Vârful Piatra Iorgovanului (2.014 m).
9. Culme a Munţilor Godeanu ce coboară lin spre Valea Cernei.
10. Obiectiv turistic major al Văii Cernei situat în amonte de localitatea Cerna-Sat (comuna Padeş) şi protejat în cadrul Rezervaţiei Naturale Cheile Corcoaiei (34 ha). Cheile pot fi vizitate numai la ape mici. Deşi au numai 300 m lungime, impresionează prin îngustimea lor (cca. 10 m). Sunt străbătute de o potecă prevăzută cu balustradă metalică.
11. După Negrea şi Negrea (2002), numele „Iorgovan” ar veni de la „Iorgu” (apelativ corespunzător grecescului „Georgios”, care înseamnă „plugar” – aşa cum este reprezentat Hercules pe unele efigii), la care se adaugă „Iovan” (o derivaţie de la „Iovisproles”, unul din apelativele lui Hercules).
12. Lângă locul bătăliei se află stânca numită Piatra Iorgovanului, o stâncă de calcar lapiezat, cu numeroase adâncituri şi şanţuri sculptate de apă, despre care legenda spune că sunt urmele lăsate de ghearele balaurului, de paşii lui Iorgovan (Hercules) şi de copitele calului său.
13. Există păreri conform cărora insectele nu ar fi dispărut definitiv, ci s-a redus numai amploarea procesului biologic.
BIBLIOGRAFIE:
Bălteanu, D., (2007), Herculane – arc peste timp: 1896-2006, turism şi istorie la Băile Herculane, Editura Info, Craiova.
Bărcăcilă, Al., (1932), Băile Herculane în Epoca romană şi în credinţele populare de azi: cu 20 de figuri, Tipografia „Cultura”, Bucureşti.
Bleahu, M., Decu, V., Negrea, Şt., (1976), Peşteri din România, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Boroneanţ, V., (2010), Arheologia peşterilor şi minelor din România, Editura Cimec, Bucureşti.
Botoşăneanu, L., Negrea, Şt., (1976), Drumeţind prin Munţii Banatului – ghid turistic, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Coteanu, I., Seche, Luiza, Seche, M., (coord.) (1998), Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.
Cristescu, I., (1978), Tezaurul Cernei, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Gogâltan, I., (1980), Băile Herculane, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Griselini, F., (1984), Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Editura Facla, Timişoara.
Iliescu, E., (1957), Pe Valea Cernei – peste Retezat, la Herculane: itinerar turistic, Editura Tineretului, Bucureşti.
Meilă, M., (2009), Cerna, Editura Tim, Reşiţa.
Mircioane, M., (2009), O piesă tragi-comică în 3 acte: Iovan Iorgovan, în „Semenicul”, nr. 1, Reşiţa.
Negrea, Şt., Negrea, Alexandrina, (1996), Din Defileul Dunării în Cheile Nerei – itinerare în Munţii Almăjului şi Locvei, Editura Timpul, Reşiţa.
Negrea, Şt., Negrea, Alexandrina, (2002), Ad Aquas Herculi Sacras – o carte despre Băile Herculane şi bazinul Cernei însoţită de 35 de itinerare, Editura Timpul, Reşiţa.
Oarcea, Z., (1965), Valea Cernei, Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti.
Orghidan, T., Negrea, Şt., Racoviţă, Gh., Lascu, C., (1984), Peşteri din România, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Păsărică, I., (1936), Frumuseţile naturale ale Banatului cu localităţile climatice-balneare şi cataractele Dunării, Imprimeria Centrală. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Bucureşti.
Pop, P. Gr., (2006), Carpaţii şi Subcarpaţii României, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Popoviciu, Al., (1872), Băile lui Ercule sau scaldele de la Meedia, Editura Albina, Pesta.
Rusu, G. P., (1979), Balada Iovan Iorgovan – variante, delimitări, în Studii şi comunicări de Etnografie-Istorie, Vol. III, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Istorie Locală, Caransebeş.
Simionescu, I., (1983), Fauna României, Editura Albatros, Bucureşti.
Sufleţel, Rodica, (1982), Toponimia din zona Munţilor Cernei. Teză de doctorat, Universitatea din Timişoara, Facultatea de Filologie, Timişoara.
*** (1975), Harta topografică a Republicii Socialiste România – 1:25000, Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Socialiste România – Direcţia Topografică Militară.
*** (1996), Harta topografică a Republicii Socialiste România – 1:100.000, Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Socialiste România – Direcţia Topografică Militară.
Anunțuri

6 gânduri despre „Muştele columbace în legendele din Valea Cernei şi Clisura Dunării. Gaura cu Muscă de la Coronini

  1. Pingback: Cheile Corcoaiei | Banatul Montan

  2. Pingback: Cheile Corcoaiei | AvenTurism Caras Severin

  3. Pingback: Musca columbacă, unul dintre cei mai crunţi duşmani ai lui Constantin Brâncoveanu. Cum acţiona insecta | Gazetarul.ro

  4. Pingback: Drum prin Clisura Dunării, fragment de Mihai Leonte | Banatul Montan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s