Bluesul anilor lumină

Când stelele… Când stelele din nou se-aprind pe cer,
în noapte piere drumul lung de fier.
Un dor mă poartă iar, / chefliu, din loc în loc
şi caut, şi caut, şi caut… o poartă cu noroc.

*
Vitrinele… Vitrinele în beznă mai toate se topesc.
Din birturi izgonit, în şanţuri amuţesc;
speranţele din urmă / pe rând mă părăsesc.
Şi zac, şi zac şi zac… şi simt că nu mai cresc.

*
Furnalele… Furnalele îneacă oraşul fără cer.
Funinginea îngraşă noroiul din cartier;
iubirea mi-o sufocă / un miliţean în frig.
Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor… dar nu pot să mai strig.

*
Când stelele… Când stelele din nou se sting de ger,
rugina-mi de pe oase s-a strămutat din fier.
Curând o să vă las / „Cetatea cea de foc”
şi plec şi plec şi plec… să nu mă mai întorc.

Autor: Daniel Onaca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s