Moronii se fac din oamenii cari în viaţă au fost rău crezători. Şi au murit necuminecaţi, neispovăduiţi. Şi toată viaţa lor au închinat-o, nu faptelor bune – lui D-zeu, ci tot faptelor rele – satanei. Când aceşti oameni sunt morţi şi zac pe scândură, dacă ne vom uita la faţa lor, apoi observăm nişte semne deosebite ca la alţi muritori. Aşa: faţa li roşie ca focul; ochii umflaţi şi toate vânele corpului pline cu sânge, cari toate constată că acest mort se va face moroni. Şi apoi şi casnicii după moartea lor nu se vor mai putea odihni, vor fi siliţi să năpustească casa de frica lor, că nu le va mai da pace, adecă ei: trântesc, răstoarnă prin podul casei, toate lucrurile aflătoare acolo, bat, aleargă, şueră, de gândeşti că trece carul de foc, apoi aruncă cu ţărină şi cu diferite lucruri în casnici, aşa că casnicilor li se face şederea în casă cu neputinţă.
Ca casnicii să fie scăpaţi de asemenea duhuri rele, sunt oameni, dar şi femei, cari îi cunosc pe morţii ce să vor face moroni. Ca să nu să poată face morţii moroni, li se înfige un cui, ori li se spintecă burta cu un cuţit, pe când sunt aşezaţi în sicriu şi aşa îl astrucă şi îl înmormântează. Satana, duhul rău, ştiind că acel om după moarte era dat lui, pentru că în viaţă tot lucruri rele a făcut, după ordinul mai marelui sătan, un deavol merge la groapă, întră în sicriu, trage pielea de pe mort şi să îmbracă pe sine în ea. Cu pielea omului îmbrăcat, satana se arată chiar casnicilor aevia şi altora în figura mortului, producând prin aceasta spaimă şi frică mare între oamenii cei vii. De multe ori însă nu-i succede satanei să se îmbrace în pielea mortului, că aceea fiind spintecată, ori găurită, în care caz nu poate lua piele de pe mort ca să poată produce frică.
Sub cuvântul „hală” poporul înţelege o fiinţă vie, ori închipuită, ce mănâncă o fiinţă, ori îi face rău. Moronii sunt hale ale nopţii. Colindă drumurile, potecile, văile, munţii, şesurile şi toată suprafaţa pământului şi a apelor în ceasurile de la 11 la 1 noaptea.
Fragment extras din volumul: Novacoviciu, E., Novacoviciu, Ecătărina, Cărălina, (1926), Din Comoara Banatului, Folclor, Partea II, Maiche Sfinte, jalele nopţii etc.
***
În legătură cu cele expuse de E. Novacoviciu, amintim toponimul cartierului reşiţean Moroasa şi faptul că puţină lume cunoaşte semnificaţia acestuia.
Profesorul V. Ioniţă (1972; 1978) arată că toponimul „Moroasa” derivă din tema slavă „mora” şi face referire la un „loc bântuit de stafii, moroi sau duhuri rele”.
Apariţia toponimului şi sensul său se leagă probabil de dărăpănăturile feudale (curte feudală, biserică şi necropolă) care se mai distingeau – sufocate de vegetaţie şi deşeuri menajere – până acum câteva decenii, în stânga clădirii Ateneului Tineretului. Aici, în punctul „Ogăşele”, s-ar fi găsit în secolele XIV-XV misterioasa cetate a Bârzavei (Borzafew), proprietate a cnezilor din Ţerova.
Toponimul a existat probabil înainte de construcţia cartierului reşiţean (anii ’50 ai secolului trecut).
Banatul Montan 