Trasee prin Oraviţa şi împrejurimi în Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa

Una dintre cele mai frumoase zone ale Banatului este reprezentată de Oraviţa şi împrejurimile sale.

Aşezarea în sine este un obiectiv turistic important. Localizarea pitorească de-a lungul Văii Oraviţei, numeroasele construcţii istorice şi social-culturale aduc Oraviţa în prim planul turiştilor care vizitează acest colţ de ţară, nu doar ca obiectiv turistic, ci şi ca localitate de acces spre frumuseţi aparte din Munţii Aninei, protejate de ani buni iată, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa.

Prin istoria şi cultura sa, Oraviţa reprezintă pentru bănăţeni ceea ce înseamnă Botoşanii pentru moldoveni, Târgoviştea pentru munteni sau Blajul pentru ardeleni, după cum afirmau Ş. Negrea şi A. Negrea (2004, p. 51).

Recomandăm călătorilor care ajung la Oraviţa:

  • să viziteze Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, primul din România (1817) şi în incinta căruia este deschis Muzeul de Istoria Culturii Oraviţa-Valea Caraşului; Muzeul de Istoria Farmaciei Montanistice, deschis în clădirea fostei Farmacii Knoblauch (apărută în 1735 şi atestată în 1763);
  • să nu rateze o plimbare prin oraş sau o promenadă pe malul Lacului Mare, primul lac de baraj din România amenajat în 1733; apoi pe Uliţa Ocnei de Aur sau pe viaductul de pe linia ferată Oraviţa – Baziaş (1852) ş.a.;
  • să nu uite că Oraviţa este punctul de plecare în emoţionante călătorii pe prima cale ferată din România (Oraviţa – Baziaş, 1854, numită şi „Calea cărbunelui”) sau pe prima cale ferată montană din România (Oraviţa – Anina, 1863), de un pitoresc deosebit; că la Oraviţa mineritul şi metalurgia se practicau din vremea daco-romană, că aici se păstrează câteva biserici monumentale ori că „Gara” dăinuie din anul 1854.

Turiştilor interesaţi de împrejurimile Oraviţei le recomandăm să nu părăsească aceste locuri fără o drumeţie peste Dealul Vodari spre Ciclova Montană, Mănăstirea Călugăra şi creasta Muntelui Rol. Nu foarte cunoscut şi promovat, acest traseu turistic este unul deosebit de captivant, situându-se ca anvergură şi farmec, imediat după minunăţiile tăinuite de văile Nerei, Beuşniţei, Beiului, Şuşarei şi Minişului.

Trebuie ştiut că Ciclova Montană a găzduit a doua fabrică de bere de pe teritoriul ţării (1727-1728) după cea de la Timişoara. Tot aici s-a construit primul cuptor cu furnal înalt pentru topirea minereurilor din România (1718), iar biserica romano-catolică din sat şi cea ortodoxă de pe Valea Călugăra s-au clădit condorm credinţelor populare, în locuri sfinte.

Solicitantul suiş pe Muntele Rol, aşa-numita „plimbare de duminică a localnicilor orăviţeni şi cicloveni” se face pe un traseu marcat, iar de sus, din creasta calcaroasă privirile răzbat de la împrejurimile văilor Oraviţei şi Ciclovei până la întreaga câmpie a Caraşului şi zările sârbeşti, cu Măgura Vârşeţ, nisipurile Deliblatei şi panglica slipitoare a Dunării (în zilele cu atmosferă limpede).

Alte excursii se pot face plecând pe Valea Oraviţei spre Cascada de la Izvorul Rece şi fosta staţiune Marila, sau străbătând Valea Ciclovei spre Cascada de la Piatra Moale (una dintre cele mai frumoase din P.N. Cheile Nerei-Beuşniţa) şi Poiana Iulia.

Şi pentru că la drum e mai comod să pornim cu un ghid, decât cu informaţiile sau galeriile foto disparate în sute de colţuri ale internetului ori cu materiale printate, am reunit toate aceste obiective turistice în primele 2 trasee din Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, ediţia a doua, cel mai complet şi unicul ghid turistic veritabil (până la proba contrarie) al acestei arii protejate.

Traseele sunt actualizate la nivelul anului 2014 şi sunt însoţite de hărţi turistice, numeroase informaţii şi explicaţii cu caracter practic, toate rânduite din perspectivă geografico-turistică.

coperta_PNCNB2

cuprins_trasee_turistice1cap_traseu_011harta_oravita1cap_traseu_022 harta_tras_01_022Pentru cei interesaţi de vizitarea golurilor carstice amintite (sau nu) în volum, le recomandăm să contacteze Asociaţia Speologică Speo-Caraş Oraviţa.

Cei interesaţi de Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa mă pot contacta la tel.: 0744-697-449, e-mail: vasneagu@yahoo.com şi banatulmontan@yahoo.com, ori îmi pot lăsa un mesaj privat la profilul de Facebook.

Plimbări plăcute prin Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa!

3 thoughts on “Trasee prin Oraviţa şi împrejurimi în Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa

  1. Un loc si niste trasee exceptionale. Bine explicate si bine redater. Felicitari si mult succes pe mai departe.

  2. Anul trecut am fost pe urmatorul traseu : Roznov > Sibiu > Paltinis > Cristian > Orlat > Sacel > Saliste > Poiana Sibiului > Sugag > Sascior > Sebes > Aurel Vlaicu > Orastie > Calan > Bretea Streiului > [ spre Prislop -15 km] > Hateg > [ Totesti- Densus -15 km; Santa Maria Orlea spre Rau de Mori (15 km) Castelul din Carpati] > Sarmisagetuza > Otelu Rosu > Obreja > Caransebes > Resita > Anina > Oravita [ Tren] > Anina > Bozovici > Iablanita > Baile Herculane > Baia de Arama > Tismana- Sohodol > Tg. Jiu > Bengesti > Novaci > Oasa > Sebes > Sibiu > Roznov.

    P. S. Am fost si la Bigar si la Lacul ,, Ochiul Beiului “ ( unde am dormit o noapte ) . Este superb. Vara aceasta voi reveni pentru ca ma atrage Banatul si, sa stau ceva mai mult in zona Nerei. Totodata, desi in Oravita am fost de doua ori nu am reusit sa o vizitez pe saturate , cum se spune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s