Despre Lacul Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţei în „Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa” (ediţia 2014)

coperta_PNCNB2Mai este oare cineva care nu a auzit de Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţei?
Alături de Cheile Nerei şi Lacului Dracului, acestea reprezintă cele mai însemnate obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, osatura în jurul căreia s-a înfiinţat practic această arie naturală protejată.
Dar în drumul nostru spre cele două obiective, haideţi să poposim mai întâi la Ilidia, sătuc situat la vreo 15 km sud de oraşul Oraviţa, pe Valea Vicinicului. Aşezarea este una dintre cele mai timpurii din Banat şi are o mare încărcătură şi valoare istorică. A fost centrul unui important domeniu politico-administrativ din vremea ocupaţiei maghiare (secolele XIII-XIV) şi până în timpul Porţii Otomane. În apropiere, începând cu secolul al XIV-lea este atestată documentar o cetate feudală, cu funcţii administrative şi militare importante pentru părţile sudice ale Banatului.
În sat atrag atenţia biserica ortodoxă – monument istoric (1795-1797), podurile boltite de piatră făţuită, ghizdurile de fântână – adevărate exemplare de sculptură ţărănească şi ruinele unor mori de apă amenajate de săteni în comun pe principiul ortăciei.
Nu putem părăsi Ilidia fără o scurtă plimbare prin splendidele cheiţe ale Vicinicului, tăiate într-o bară calcaroasă a Munţilor Aninei. De numai 2 km lungime, aceste chei prezintă numeroase repezişuri şi cascade, ultima dintre ele fiind cea mai atractivă (Cascada Valea Mare). Farmecul cheilor este accentuat de abrupturile calcaroase cu cleanţuri ascuţite şi stânca cu picturi rupestre din punctul „La Turci”.
Dincolo de Ilidia, prima cale de acces spre Lacul Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţei, ne-o oferă cătunul Socolari. Cei care optează pentru această variantă, se pot abate oleacă de la drumul forestier ce duce în Valea Beiului, urcând la ruinele Cetăţii Ilidia. Urmele acestei cetăţi datează din secolele XIII-XIV, când fortăreaţa din creştetul dealului era centrul districtului omonim. Ruinele reprezintă numai 3 m de zid, dar sunt învăluite în legende, pe care orice localnic ni le poate povesti. Chiar de lângă ruine se deschid ample perspective spre spaţiul montan bănăţean şi Câmpia Caraşului.
Al doilea sat – punct de acces spre Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţei este Potocul, aşezare veche, din care o pitorească şosea asfaltată coboară la Podul Beiului şi străbate pe ultimul tronson Valea Chichiregului, cu aspect de chei. Iar mai departe, un drum forestier îngână Beiul şi ne scoate peste 1 oră şi jumătate la Ochiul Beiului.
Sasca Română este punctul de plecare pe varianta clasică de acces la Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţei. Până la Podul Beiului călcăm pe o potecă prin tronsonul inferior al Cheilor Nerei, după care urmăm drumul forestier amintit mai sus. Iar despre Sasca Română… ce să zicem? Că era până acum câteva decenii unul dintre cele mai importante centre ale olăritului din Banat… sau că adăposteşte o micuţă biserică ortodoxă ce datează de la 1770-1771.
Valea împădurită a Beiului are propriul farmec. Albia prezintă lăţimi de 5-15 m, iar apa limpede, cu nuanţe verzi-albăstrui, curge pe pat de calcar acoperit cu tuf calcaros. Porţiunile liniştite alternează cu repezişuri înspumate şi gălăgioase, generate de barajele de tuf calcaros. Una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din întreg cuprinsul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa este Cascada La Văioagă… şi este chiar în drumul nostru, astfel că nu trebuie să o ratăm.
Lacul carstic Ochiul Beiului este un monument al naturii. Un lac în miniatură, alimentat de un izvor voclusian situat chiar pe fundul dolinei în care se găseşte. Excesul de apă formează un scurt pârâiaş ce se varsă în Beiul Sec. Ochiul Beiului captivează oricare turist, în primul rând prin apa transparentă şi nu prea adâncă, cu nuanţe verzi-albăstrui datorate reflexelor cerului şi ale pădurii de brad, care lasă să se vadă numeroşii păstrăvi ce înoată în voie.
Chiar de lângă lac încep cascadele Beuşniţei. Această fermecătoare vale îmbrăcată în păduri de fag şi alun turcesc, cu minunatele sale cascade, se varsă în Bei chiar lângă lac. De fapt, întreaga vale a Beuşniţei reprezintă un şir neîntrerupt de cascade, a căror apă cade din treaptă în treaptă pe un pat gros de tuf calcaros. Cea mai impunătoare dintre acestea a fost denumită Cascada Beuşniţei I, fiind şi cea mai vizitată.
De reţinut, că Lacul Ochiul Beiului şi cascadele Beuşniţei beneficiază de un regim special de protecţie, fiind incluse în Rezervaţia Naturală Cheile Nerei-Beuşniţa.
Şi pentru că la drum e mai comod să pornim cu un ghid, decât cu informaţiile sau galeriile foto disparate în sute de colţuri ale internetului ori cu materiale printate, am reunit toate aceste obiective turistice în traseele 3, 4, 5 şi 6 din Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, ediţia a doua, cel mai complet şi unicul ghid turistic veritabil (până la proba contrarie) al acestei arii protejate.

cuprins_trasee_turistice1Traseele sunt actualizate la nivelul anului 2014 şi sunt însoţite de hărţi turistice, numeroase informaţii şi explicaţii cu caracter practic, toate rânduite din perspectivă geografico-turistică.

coperti

t3 t4 t5 t6
H3 H456Cei interesaţi de Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa mă pot contacta la tel.: 0744-697-449, e-mail: vasneagu@yahoo.com şi banatulmontan@yahoo.com, ori îmi pot lăsa un mesaj privat la profilul de Facebook.
Plimbări plăcute prin Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s