Anina – geografie şi istorie (C.L. Mosoroceanu şi A. Muntean, 2015)

„Anina – geografie şi istorie” a fost lansat în cadrul „Taberei de Literatură și Creație” de la Anina, desfăşurată în luna septembrie a acestui an. Lucrarea este scrisă de Cristian Liviu Mosoroceanu şi Alin Muntean. Primul, un veritabil „fiu şi istoric local al Aninei”, iar al doilea, preot paroh al bisericii ortodoxe din localitate.

Prin volumul de faţă cei doi autori fac o radiografie completă a localităţii Anina, de la apariţie până în prezent. Analiza unei localităţi miniere, a unei comunităţi muncitoreşti, care a suportat de-a lungul existenţei sale prefaceri uriaşe de infrastructură şi populaţie, de ordin social-economic şi turistic.

Moso_Muntean_AninaVolumul poate fi divizat cu uşurinţă în două părţi: „Geografia Aninei” şi „Istoria Aninei”. În prima parte, autorii tratează succesiv aşezarea geografică, solul şi subsolul, particularităţile climatice şi hidrografice, flora şi fauna din spaţiul şi împrejurimile Aninei, scoţând în evidenţă elementele fizico-geografice şi antropice care contribuie la conturarea identităţii urbei: râul, peştera, lacul şi aducţiunea Buhui, lacul şi cabana Mărghitaş, râurile Ponor, Miniş, Steier, Poneasca, Gârlişte, Terezia sau izbucurile Caraş şi Coronini. Iar autorii insistă pe vechile toponimii (Bohui, Coronini) în detrimentul celor recente (Buhui, Bigăr). A doua parte prezintă cronologic, simplu, dar remarcabil şi pe alocuri exhaustiv, istoria Aninei, de la originile întunecate dezvăluite publicului larg prin descoperirile din Peştera Ponor-Uscată, continuând cu istoria modernă şi contemporană ţesută odată cu statornicirea primilor colonişti în codrii Munţilor Aninei la 1773-1774, şi încheind cu anul în curs (2015). În cronologia evenimentelor, autorii se axează cu precădere pe prezentarea minuţioasă a vieţii sociale a locuitorilor – mineri prin excelenţă, între care accidentele miniere sau de altă natură făceau parte din cotidian. Cei doi vorbesc de asemenea cu drag despre dificultăţile funcţionale înregistrate după 1990 şi eforturile de repunere în valoare turistică a unor obiective locale, cum este de pildă Staţiunea Mărghitaş.

Volumul se sfârşeşte cu o listă bibliografică selectivă şi mai multe documente fotografice inedite. Informaţiile bogate provin inclusiv din documente şi manuscrise de arhivă, multe aflate în posesia privată a unuia dintre autori (C.L. Mosoroceanu).

„Anina – geografie şi istorie” dezvăluie crâmpeie din trecutul oraşului Anina şi se erijează pe alocuri, într-o scriere omagială închinată celor care au plătit cu viaţa şi sănătatea progresul acestei localităţi – minerii şi famiile acestora.

„Anina – geografie şi istorie” reprezintă o carte aparte, o carte document, o monografie şi un manifest în acelaşi timp. O veritabilă radiografie geografico-istorică a localităţii Anina, prin care Cristian Liviu Mosoroceanu şi Alin Muntean redau în peste 350 de pagini, cu răbdare, patos şi dragoste, povestea Aninei.

One thought on “Anina – geografie şi istorie (C.L. Mosoroceanu şi A. Muntean, 2015)

  1. Pingback: O nouă carte „cu şi despre Anina”: Economia Aninei (C.L. Mosoroceanu şi A. Muntean, 2016) | Banatul Montan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s