Valea Cernei la Herculane

Valea Cernei, printre munţi cu codri’n gheburi,

Gânguria o simfonie’n zvon de ape

Şi’n mireasma de răşină şi făgeturi,

Cu izvoare jucăuşe’n stânci, pe-aproape ,

Ne chema, ca o ispită de fecioară,

Să trăim singurătăţi de fericire,

Pe poteci, supt bolţi de ramuri, în răcoare,

Lumea dorurilor noastre’n larga fire…

*

De porniam cu tine’n taină, la plimbare,

Ici şi colo întâlniam, din vremi latine,

O ruină de-apeduct, ori lespezi scrise

Şi’nchinate Nereidelor divine,

Iar alături, lângă mine, mână’n mână,

În decorul legendar, la Herculane,

Tu păreai un chip de nimfă adorată,

Zeitate-a zeităţilor romane…

*

… Azi, când dragostea abia e-o amintire

Dintr’o carte cu ’nţelesuri vagi, inverse,

Când, de mult, spre alte zări ne poartă paşii,

Toate-acele vechi relicve, slove şterse,

De pe blocuri de granit de atâtea veacuri,

Mărturii, ce ne-au privit cu ’nfiorare,

Parc’ar fi pentru iubirea mea ucisă,

Epitafuri cu inscripţii funerare…

 

Autor Gabriel Drăgan; poezie apărută în publicaţia Cuget Clar (Noul Sămănător), 4, nr. 44, 9 mai 1940

Sursa: Ioan-Tiberiu Pela

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s