Despre zăcămintele de huilă şi fier din Banat (fragment de I. Simionescu)

Terenuri carbonifere productive, după cum s’a văzut în partea stratigrafică, nu există în România, de cât în Banat. Deci huila propriu zisă se întâlneşte în puţină cantitate. Pe de altă parte s’a spus că lignitul, supus la presiune ori metamorfozat, poate căpăta proprietăţile calorice ale huilei. Din punct de vedere industrial deci, sub numele de huilă se cuprind cărbunii de pământ fie de vârstă primară dar şi secundară, cu o putere de peste 7000 de calorii. Aşa înţeleasă, în România se găseşte huilă de vârstă primară, liasică ori chiar cretacică.

Cel mai important zăcământ este cel de la Reşiţa, împărţit în 2 basene. Cel de la Secul e spre răsărit. Cuprinde 4 straturi exploatabile de cărbuni, cu grosimi de la 0,50 – 2 m. Din cauza condiţiunilor tectonice cărbunele este sfărâmicios; are o putere cam de 8000 de calorii; dă un cocs bun.

Basenul dinspre vest, de la Lupac, cuprinde cărbuni în straturi ce nu trec mult de 1 m.

Alt ţinut cu huilă de vârstă primară, este la Baia Nouă mai la nord de Sviniţa, cu o putere între 6300 şi 7800 calorii. E tot sfărâmicios şi presintă desavantajul că cuprinde multe impurităţi din cauza intercalaţiunilor argiloase. Sinclinalul productiv de la Baia Nouă se continuă şi mai către nord, după cum iviri de cărbuni se află şi în carboniferul ce apare în flancul de vest al zonei mesosoice de la răsărit.

Huila liasică mai abundentă, e de mare valoare industrială. În Banat, la această categorie aparţin minele de cărbuni de la Doman-Reşiţa, continuate spre sud în cele de la Steierlac-Anina. Cărbunele de la Doman bogat în gazuri, cu o putere calorică de 7562 calorii şi până la 80% C, apare în două puternice straturi cu grosimi ce variază de la 3-5,50 m.

La Anina peste conglomerate de bază urmează o alternanţă de cărbuni cu şisturi şi grezuri. Cele dintâi au o grosime totală de peste 10 m. Se extrage 50-60 vagoane pe zi, o huilă cu 65% C, dând 7000 calorii.

Mai spre est, în a 2-a zonă mesozoică din Banat, depozitele liasice au o întindere mare, cuprinzând numeroase iviri de cărbuni. Aceştia nu sunt exploataţi de cât la Cameniţa, Sviniţa, dar mai ales la Drencova-Cozla, pe malul Dunării. Condiţiunile geografice îngreuiază exploatarea şi în alte puncte. Cărbunele de la Drencova are o putere calorifică mai slabă (5800-6200 calorii), iar cenuşele sunt în mare cantitate (23%), din cauza intercalaţiunilor prea intime ale rocii sterile.

***

Regiune bogată în minereuri nu numai de fer, este Banatul. Aice se pot deosebi două regiuni miniere. Una e spre răsărit având ca axă principală Cerna-Sviniţa şi alta spre apus Reşiţa-Moldova Nouă. În ambele regiuni eruptivitatea fiind puternică şi varietatea mineralelor este mare. Exploatabile sunt în puţine locuri, mai mult din cauza greutăţilor de tranport.

În prima regiune se găsesc culcuşuri de magnetit cu 50% fer, în Ţarcu şi Godianu. Au fost încercări de exploatări chiar pe dreapta Timeşului (Timiş, n.n.) la Ortmenis (Armeniş, n.n.), unde magnetitul cuprinde şi 66% fer, iar limonitul de la Ilova 58%. S’au scos pe an şi 4.000 tone de minereuri. Slabe exploatări s’au încercat la Iablaniţa, în magnetite cuprifere, cu o reservă de 22.000 tone. Minereuri de fer manganifer se găsesc şi la Mehadia.

Rentabile sunt minele din zona de vest, căci aice vin la un loc şi cu zăcăminte de huilă, ceia ce a făcut să se nască industria metalurgică de la Reşiţa, Ruhr-ul nostru. Minereurile de fer sunt în legătură cu erupţiunea banatitelor (granodiorite) şi care ţin din Dunărea şi până’n sudul Munţilor Apuseni. Străbătând chiar rocile cretacice, au dat naştere la diferite minereuri. Minereul se găseşte parte ca impregnaţiuni, parte ca filoane. Către nord la Dognecea şi Ocna de Fer predomină magnetitul, hematitul, limonitul ca minereu principal. La sud, Oraviţa, Sasca Montană, Moldova Veche dimpotrivă pirit şi calcopirit. Regiunea aceasta cuprinde minereurile cele mai bogate în fer (40-45% în limonit şi hematit, 50-60% în magnetit).

Minele cele mai întinse sunt în nord, la Dognecea şi Ocna de Fer. Minereul se găseşte sau sub formă de prundiş pliocen sau ca masive de contact. Bogate în fer (40-64%) cuprind puţin mangan, plumb, cupru. Până la 1913 se scotea anual cam 137.000 tone de minereuri, iar reserva probabilă e de 3.424.000 tone hematit.

Minele de la Oraviţa-Sasca Montană-Moldova Nouă, au atras atenţiunea romanilor. Se extrage mai mult pirită pentru acid sulfuric. Reserva probabilă se socoate a fi, peste 5.276.000 tone minereuri.

***

Autor: I. Simionescu

Lucrare: Tratat de Geologie cu exemple luate în deosebi din România, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1927 (cursul de geologie ţinut de profesorul Simionescu la Universitatea din Iaşi).

Ilustraţii: coperta volumului menţionat mai sus, din care am extras aceste rânduri; fotografia autorului (sursa: Wikipedia).

Reclame

2 gânduri despre „Despre zăcămintele de huilă şi fier din Banat (fragment de I. Simionescu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s