galerie Probleme bănăţene: Valea Almăjului -II- (de P. Nemoianu)

IV. Bogăţiile naturale ale Almăjului

Bogăţiile naturale ale acestei regiuni sunt mari şi felurite. Dacă ele s’ar pune în exploatare, s’ar schimba întreaga faţă economică şi socială a acestei văi. Până atunci, însă, va mai trece multă vreme, căci în prezent lipsesc condiţiile naturale trebuincioase: capitalul şi liniile de comunicaţie.

Nu cunoaştem rezultatul cercetărilor geologice moderne — dacă acestea s’au făcut — bănuim însă că aceleaşi minereuri trebuie să se găsească ca şi la exploatările existente din apropiere — în valea Dunării şi în munţii Reşiţei şi Aninei — cu cari masivul Almăjului este în legătură directă şi organică.

Bogăţiile subsolului din Almăj, probabil au fost cunoscute şi de romani, de vreme ce exploatarea cea mai intensă au avut-o în Moldova Nouă, deci pe versantul de sud al munţilor almăjeni. Aici s’au găsit rămăşiţele cele mai interesante cu privire la industria minieră romană. Afară de aceasta, izvoare istorice demne de toată încrederea spun, că şi în Almăj, pe lângă Dalboşeţ şi Lăpuşnic, în dreapta Nerei, au existat aşezări romane puternice şi bineorganizate, al căror rost, desigur, n’a fost numai mânuirea armelor.

Nu lipsesc nici metalele preţioase. „Grăunţe de aur duc cu ele, în nisipul lor, cele mai multe râuri şi părâuri”, — zice Griselini. Von Koczian, consilier al Curţii imperiale, a întreprins, în anul 1769, o serie de cercetări cu privire la conformaţia geologică a solului din Almăj, căutând straturile aurifere, „Dl consilier de Curte — zice Griselini — a găsit straturile de pământ în următoarea ordine, aşezate unele peste altele. Mai întâi, a dat de pământul de iezătură dela suprafaţă, adânc de două picioare; în al doilea strat a dat de Wakenstein, un soiu de humă, adânc de circa două picioare; în al treilea strat a găsit o amestecătură de nisip şi calcar, atât de vârtoasă şi de tare, încât pentru a o face bucăţi ai nevoie de topor; în fine, în al patrulea strat, care este de vreo trei picioare, s’a găsit o amestecătură de mică, fărămiţată, şi nisip de fier, cari prin spălare uşor se pot separa unul de altul. Şi acesta din urmă este adevăratul strat aurifer…”.

„De aici se explică, de ce Nera şi Minişul, numai când apele lor sunt umflate duc cu ele aur, pe când în timp de secetă aurul nu se vede de loc. În primul caz, râul continuând să curgă cu vehemenţă în albia lui spală de ambele părţi pământul şi duce cu el părticelele de aur din pământul uşor desprins din stratul al patrulea; iar când apele râului sunt scăzute, ele niciodată nu ajung la al patrulea strat ce conţine aur…”.

„Cam astfel de straturi aurifere se găsesc în acest ţinut al Almăjului pe lângă alte mici pâraie cari, înainte de a se vărsa în Nera, spală satele Bănia, Rudăria şi Dalboşeţul…”.

Von Koczian mai observă, că aurul, aşa cum se spală în Almăj de către ţigani, îşi are toată fineţea, liber fiind de orice amestecătură cu minereuri străine.

În fine, von Koczian remarcă şi existenţa cărbunilor de piatră în această vale a Almăjului.

O altă sursă de bogăţie, incomensurabilă, o constituie pădurile seculare împrejmuitoare cari, în lipsa căilor de comunicaţie, alocurea putrezesc. Statul împreună cu Comunitatea de avere dispun de 160.000 iugăre pădure.

V. Populaţiunea Almăjului

După datele statistice oficiale adunate de pretura Bozovici, în cursul lunii iulie 1928, populaţia celor 16 sate se repartizează la menţionata epocă astfel:

Comuna Români Maghiari Cehi Şvabi Sârbi Evrei Alţii
Bănia 1863
Rudăria 2617 4
Gârbovăţ 1556
Prigor 1550 3
Borlovenii Noui 601 13 6
Putna 324 4
Bozovici 3147 24 68 145 3 21
Şopotul Nou 1230
Ravensca 350
Lăpuşnicul Mare 2067
Moceriş 1091 3 2
Prilipeţi 1654
Pătaş 1132
Borlovenii Vechi 946
Dalboşeţ 2074 25 14 18
Şopotul Vechi 1312 1
În total 23160 37 422 187 17 23 18

Numărul total al populaţiei

Comuna La 1928 La 1910 La 1900
Bănia 1863 1974 2083
Rudăria 2617 2709 2830
Gârbovăţ 1556 1689 1783
Prigor 1553 1628 1674
Borlovenii Noui 620 663 610
Putna 328 340 336
Bozovici 3408 3557 ?
Şopotul Nou 1230 1180 1120
Ravensca 350 360 395
Lăpuşnicul Mare 2067 2247 2158
Moceriş 1096 1329 1196
Prilipeţi 1654 1735 ?
Pătaş 1132 1243 ?
Borlovenii Vechi 946 1111 ?
Dalboşeţ 2131 2408 2291
Şopotul Vechi 1313 1281 1101
În total 23864 25454

Comparând datele din 1928 cu acelea din 1910 şi 1900, vom vedea că populaţiunea acestei plase arată o tendinţă de continuă scădere. Dela 1910 până la 1928, populaţiunea ei a scăzut cu 1590 suflete, adică cu 6,24%.

Lipsindu-ne datele din anul 1900 din comunele: Bozovici, Prilipeţi, Pătaş şi Borlovenii Vechi, nu putem face comparaţia şi cu această epocă. Având în vedere, însă, că din cele 12 comune asupra căror dispunem de date, numai 6 arată o uşoară tendinţă de urcare între anii 1900—1910 (Şopotu Nou, Lăpuşnicul Mare, Moceriş, Dalboşeţ şi Şopotu Vechi), putem conchide, că în această epocă situaţia nu poate fi decât cel mult staţionară, ceeace în sine, inspiră destulă îngrijorare. Situaţia se agravează în epoca următoare — între 1910-1928 — când într’un interval de timp aproape îndoit, abia două comune dacă se mai menţin pe poziţia sporului normal (Şopotul Nou şi Şopotul Vechi).

Cauzele acestei stări de lucruri le vom examina mai târziu, dupăce vom fi făcut icoana întreagă a acestui ţinut.

Deocamdată reţinem atât, că în cursul războiului mondial, cele 16 comune au avut 703 morţi şi dispăruţi.

VI. Condiţiile de trai

Valea Almăjului este foarte săracă în pământ arabil; e puţin ca întindere, dar şi slab din punct de vedere calitativ. Solul de aci e clasat în clasa III şi IV. Suprafaţa semănată în 1926, cu oarecare productivitate, n’a fost mai mare de 15,689 iugăre, ceeace înseamnă, că pe cap de om abia cade ceva mai mult de o jumătate de iugăr. Numai din cultura pământului, populaţiunea din Almăj, deci, nu poate trăi.

Al doilea ram de ocupaţie, cel mai de seamă, este creşterea vitelor, inclusiv oieritul. Cele 16 comune au avut în anul 1926: 7000 bovine şi 41325 oi. Această sursă de trai este încurajată de locurile întinse de păşunat, cari fac circa 50000 iugăre, plus păşunarea alpină de pe Semenic şi alte înălţimi.

Dar, nici aceste două surse de trai combinate nu pot să asigure existența poporului din aceste părţi. În anul 1926, circa 2000 de oameni au fost nevoiți să-şi caute de lucru aiurea: în pădurile şi minele „Reciței”, la minele din Moldova Nouă şi chiar la sondele petrolifere din Moreni şi la Petroşeni.

Pomăritul, foarte intens de altfel, nu constituie o sursă prea mare de venit; doar merele dacă se valorifică, din prune nu se fierbe decât rachiu pe care, după cum vom vedea, în cea mai mare parte îl consumă înşişi producătorii.

Dacă pădurile statului — în suprafaţă de 58000 iugăre, — şi ale Comunităţii de avere — în întindere de 80000 iugăre — s’ar exploata raţional, — după exemplul oferit de societatea „Recița”, — atunci poporul de aici n’ar mai trebui să ia lumea în cap pentru a-şi căuta cele necesare traiului. Dar pădurile acestora putrezesc, în vreme ce poporul colindă prin cele depărtări prin străini.

VII. Starea culturală

Asemănând starea culturală a acestei regiuni cu aceea a altor ţinuturi, am putea trage concluzia că valea Almăjului stă destul de bine. Din numărul total al populațiunii de 23.864, neștiuitorii de carte numără 5632 persoane şi anume: 1951 bărbaţi şi 3681 femei, adică 24%. Totuşi, cunoscând trecutul acestei regiuni, ni se pare că numărul analfabeţilor este prea mare. Bozoviciul a avut „Oberschule” într’o vreme când numărul şcoalelor ilirice (sârbeşti şi româneşti) se cifra la vreo 27 în întreg Banatul, bucurându-se astfel de o situaţie cu totul privilegiată faţă de alte ţinuturi. Afară de aceasta, în materie şcolară, Almăjul s’a bucurat constant şi intens de concursul Comunităţii de avere, — sigurul lucru bun, dealtfel, rezultat de pe urma acestei instituţiuni în existenţa ei de peste cincizeci de ani, — astfel, încât ne-am fi aşteptat la un procent şi mai redus de analfabeţi.

Cum am mai semnalat şi cu altă ocazie, numărul cel mai mare de analfabeţi îl dau femeile, cu a căror educaţie nu-şi bate capul nimeni, deşi rolul lor în familie, mai ales în ce priveşte creşterea şi educaţiunea copiilor, este covârşitor. Incultura femeilor îngroapă cu zile un mare număr de copii, răspândeşte „luxul care împodobeşte trupul, dar sărăceşte sufletul”, şi tot incultura femeilor creiază lipsa de armonie între gospodăria exterioară condusă de bărbaţi, — cari azi-mâine va fi „ca la neamţ”, — şi aceea interioară condusă de femei care este sub toată critica.

***

Autor: P. Nemoianu

Sursa: Revista „Ţara Noastră”, nr. 37, 1928, Cluj

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s