galerie Locul „Cetate” de la Măidan (fragment de S. Liuba şi A. Iana)

La capětul satului (Măidan, azi Brădişoru de Jos, oraş Oraviţa, n.n.) – spre vest, – lângă „Ogaşul Gergonilor” înděrětul Caselor Nrii 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186 şi 187, sunt mai multe plaţuri fără de case („vacante”) cu grădini, ear deasupra şi din jos de acestea sunt mai multe grădini din izlaz („litre”). Acest loc sě chiamă „Cetate” şi preste ogaş dela Cetate sě zice „Selişte”, şi sě crede, că odată şi aici ar fi fost sat.

Ruine de ziduri sau de castele nu mai sunt, dar locuitorii Măidanului sciu sě arěte locul, unde sě pot vedea nisce canaluri de peatră, cari conduc în mai multe direcţiuni. Pre din afară sě găsesc bucăţele de cărămizi arse. În anul 1865 s’au găsit aci un tun mic de aramă sau bronz, care sě află acum în museul de anticităţi din Timişoara.

Aceasta cetate, – deşi poporul crede că a fost tur­cească, -totuş (după părerea Dlui profesor Voinoviciu) nu e adevěrat; pentru că e la strîmtoare între trei dea­luri, carea nici o oară n’ar fi putut resista tunurilor, ci în tot chipul e din timpurile vechi primitive, ear mai apoi adaptată prin Romani, pentru că în câmpul dinaintea Cetăţi spre Vest numit „Obrejă” şi „Gaiuţ”, arând, sě găsesc petri rotunde grele şi săgeţi ascuţite din beică (cvarţi) cristalisată, recuisite de bătae din timpurile primi­tive. Cumcă şi Turcii au locuit în cetate, este sciut numai din multele povestiri, de cari fiecare moş şi babă sciu povesti destule.

O astfel de tradiţiune sě susţine şi în familia noastră „Liuba”, şi în povestă sě spune: că în seclul al 17-lea, doauă cătane turcesci, voiau sě silească o fată din familia noastră; frateele ei venind dela oi, a omorît pre amêndoi Turcii, ear apoi întorcêndu-sě în codrii, a adunat pe toţi păstorii şi alţi oameni fugiţi de Turci, şi într’o noapte au omorît pre toţi, câţi sě aflau în sat şi în cetate. Acest viteaz, a fost denumit de măiestru de poştă aici, ear mai târziu a fost mutat la Straja (Lagerdorf) în Cottul Timişului. Ultimului descendinte din aceasta familie, înainte cu vre-o 10 ani i-s’au confiscat păměntul, apoi a fost suspendat din oficiu. Acest descendinte, – Petru Liuba, – sě află acum în Moldova noauă.

Este dovedit, că legendele, baladele şi tradiţiunile, sunt rěmase din generaţiune în generaţiune.

Şi oare nu aflăm noi destule urme? Că în legendele în descântecele noastre etc. etc., este păstrată istoria şi mitul strămoşilor noştri Români?

Fiind aceasta o dovadă nedisputaveră, vom înşira şi noi în aceasta scriere a noastră toate legendele şi tradiţiunile ce le-am auzit despre trecutul satului nostru, şi prin acele vom dovedi vechimea satului nostru.

În jocurile copiilor, auzim următoriul vers:

Hei, hui!

Ce vězui?

Vězui fata Banului,

Pre drumul Măidanului;

Cu bani vechi

La urechi;

Cu bani noi din’apoi;

Cu cocia Radului,

Cu caii ‘mpěratului.

Apoi, la noi sě susţine credinţa, că în cetatea de aici „Căpcânii” ar fi închis multe fete şi neveste tinere, spre a le duce în ţara lor.

Aceasta credinţă o întăresce următoarea baladă, cântată cu lacrimi, de lătariul de aici Iosif Miclea Cazimir:

Strigă Doamne, cine’mi strigă,

Striga Lupul şi Gheorghiţă

Şi cu viteazul Ioniţă!

De sub poala codrului,

Din dealul Măidanului!

Că Căpcânii-or adunat

Multe fete din Bănat

Şi’n cetate le-o închuiat,

În cetatea Banului,

La „Cheea” Maidanului.

Şi-or lăsat juni făr’ drăguţě

Şi voinici făr’ nevăstuţě.

Îmi striga cât îmi striga,

Dar nime nu-i auzia,

Că voinicii sě temea,

Căpcânii i-or înşela

Cum ş’altă-dată făcea:

Cătă unul îi prindea

Şi pre toţi îi omoria,

D’aia nu sě rěspundea.

Atunci ei sě sfătuia:

În trei părţi sě împărţia

Şi în trei părţi miş pleca

Potere mari a scula.

Lupul trecu Dunărea

Şi’ntoarse la Craiova;

Gheorghiţă la rěsărit,

Ear Ioniţă la sfiinţit;

S’adune cătanele

Ca sě scape fetele.

Când potera o scula

Şi la cetate pleca

Pre drumul Vighemiului (?)

Tâlnesc fata Banului

În căruţă încuiată,

Tot cu aur ferecată,

De Câpcâni încungiurată.

– Alelei! păgânilor!

Duşmanii Creştinilor!

Staţi în loc sě ne vorbim

Căci de nu, vě prăpădim!

Pre Domniţa s’o lăsaţi

Că de nu, vii nu scăpaţi.

Când Ioniţă-aşa vorbia

Cincizeci de Căpcâni săria,

Potera îi omoria,

Cu alţi cincizeci sě lupta;

Numai unul viu lăsau,

Cu lanţuri strîns îl legau;

Cu moarte-‘l ameninţa,

Seama lor de nu va da:

Fetele, cari or furat,

Unde ei le-au pitulat?!

Ear păgânul de Câpcân

Sciind firea la Român,

Mult rugămênt n’aştepta,

Numai d’una sě ruga

Cu vieaţă a-l lăsa,

Şi de grabă le spunea:

Fetele, care le-am prins,

În cetate le-am închis;

Sub poalele codrului

La Cheea Măidanului,

Eară fata Banului,

E pre sama Cânelui,

Cânelui Căpcânilor,

Duşmanul Creştinilor.

Ear Ioniță ce-‘mi făcea

În fruntea poterii pornia;

Săi! din sate şi Bănate

Ş’ajunseră la cetate.

Cetatea mi-o ‘ncungiurară

Mândrile şi le scăpară;

Pre Căpcâni îi prěpădiră

Ţara de ei curăţiră.

***

Fragment de Sofronie Liuba şi Aurelie Iana din volumul Topografia satului şi hotarului Măidan, Tipariul Tipografiei Diecesane, Editura Autorilor, Caransebeş, 1895, pag. 38-43

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s