galerie Dinicu Golescu în Banat (fragmente de Gheorghe Postelnicu)

Acum o sută de ani şi mai bine, marele român şi logofăt muntean Dinicu Golescu întreprinde prin ţările din apusul Europei mai multe călătorii cu care ocazie el vizitează în drumul său „cel mare al poştii” şi Banatul.

dinicu_golescu_prelucrat

Dinicu Golescu (imagine preluată din volumul „Dinicu Golescu”, scris de G. Pop şi apărut la Editura Tineretului Bucureşti în anul 1968)

În a sa „Însemnare a călătoriei făcută în anul 1824, 1825, 1826”, Golescu descriind localităţile mai însemnate pe cari le vizitase şi ceiace i se păruse lui mai interesant, vedem că se ocupă şi de ţinu­tul Banatului pe unde trecuse şi capitala acestei provincii despre care scrie următoarele: „Timişoara este un oraş mic în cetate, dar vrednic de descriere pentru frumuseţea caselor, uliţelor şi a curăţeniei. Căci toate casele sunt mai deopotrivă, iar nu pântre cele mari, mici de tot, cari aduc urâciune la vedere; uliţele destul de late şi toate liniile drepte şi încrucişate, unde ori la care încrucişere va şedea omul, vede isprăvitul uliţii şi a liniei caselor, până la marginea oraşului. Cum şi o mare piaţă, întrucare la zile hotărâte, de doao ori pe săptămână cântă muzica ostăşească ce este în număr de 60 persoane şi multe alte po­doabe. Curge pe aproape gârla Bega, din care este scos şi canal ce ocoleşte toată cetatea şi căci pricinuia stricare aerului celui curat au oprit apa şi au făcut acele şanţuri frumoase grădini. Numărul orăşeni­lor se ridică la 10.000”.

Şi mai departe Golescu scrie:

„Se împarte acest ţinut al Banatului în patru judeţe. Semănă­turile cele mai multe, şi mai peste toate locurile, este porumbul, celel­alte mai puţine aşijderea şi din pometuri, cele mai multe prunele, întocmai ca şi pe la noi.

Iar locuitorii neaoşi Rumâni, făr’ de nici o deosibire şi în vorbă şi în port, atâta numai căci să socotesc cu ai noştri cari sunt în cea mai bună stare, şi căci, cea mai bună şi credincioasă oaste sunt Rumânii, şi mai vârtos oştirile călăreşti ce sunt înbrăcate în haine husăreşti, cu cai subt ei de 1000 lei, şi mai mult.

Pe aceştia văzându-i un neaoş Rumân, trebuie să se bucure şi să se întristeze. La aceasta am şi mărturie pe dumnealui fratele Manolache Băleanu, şi fratele Iancu Bălăceanu, şi cocoana Elenca, sora dumnealui, când am fost cu toţii la Mehadia, şi cerând spre paza dru­mului doi ostaşi ne-au dat otcârmuitorul ostăşesc Român, doi husari Români, să păzească pe noi Românii. O! ce bucurie şi întristare ne-au cuprins!

Şi arată Golescu că era bucuros a vede din neamul său os­taşi servind armata cu cinste, ostaşi aşa voinici, învăţaţi şi dis­ciplinaţi, dar era trist în acelaş timp boerul nostru căci vazându-i aducând servicii sub o stăpânire străină „mândria naţionalicească, ne-am adus aminte şi de vrednicii de milă ai noştri fraţi Români ce odată au fost vestiţi”.

Dela Timişoara, Golescu, dupăce mai întâi — până să ajungă aci văzuse deja Făgetul, Lugojul şi alte localităţi din Banat, îşi con­tinuă calea prin Becicherec, Comloş de unde se îndreaptă către Tisa şi trece în Ungaria luându-şi drumul spre Pesta.

După terminarea acestei călătorii şi reîntoarcerea sa la Bra­şov — unde emigrase din Muntenia din cauza revoluţiei — Dinicu Golescu mai cercetează odată Banatul când vine la Băile Herculane căci scrie: „şi iarăş din Braşov mergând la Mehadia drumul cel mai bun este tot al poştii, şi merge iarăş prin Sibii, Sassebeş, Deva, Dobra şi până la Lugoş, Apoi de aciia cârmeşte la mâna stângă cătră satul Sacol, Caransebeş, Slatina, Gheregova, Corniia şi Mehadia ce este în ţinutul Banatului, în Milităreasca Graniţă”.

Iar despre Băile Herculane spune:

„Aciia sunt feliurimi de ape metaliceşti, fireşte fierbinte cu deo­sebită fierbinţeală una de către alta, din care una este atât de fier­binte, încât peste putinţă este omul de a-şi ţinea trupul supt cursul apii, măcar până a numera cât de curând dela una pân la cinci. Deaceea şi au un maţ de piele, pe care ţiindu-l neputinciosul (bolnavul) în mână, îl trece foarte repede peste acea parte de trup ce pătimeşte. Sunt zidiri destule pentru întrebuinţarea celor ce vin spre câştigarea sănătăţii; mai vârtos o zidire foarte mare şi frumoasă, ce s’au săvâr­şit în anul 1824 cu cheltuială împărătească, care, bez (afară de) cele­lalte trebuincioase, are numai odăi peste una sută patruzeci. Aciia sunt şi toate cele trebuincioase, cum: dohtori, spiţărie, gearahi, birt unde pot mânca cei ce nu vor să-şi gătească deosebit, căci şi  la aceasta este înlesnire, fiindcă aduc toate cele trebuincioase spre hrană de prin satele ce sunt împrejur. Este şi otcârmuitor ostăşesc. Aciia am văzut ofiţier atât de prăpădit, încât în pătură l-au luat din caleaşcă şi lau dus în odae, avându-şi mâinile şi picioarele sgârcite de tot, şi în 16 zile l-am văzut drept şi pe picioare, cu o nespusă bucurie în faţa obrazului.

O! ce nemărginită facere de bine săvârşesc acei otcărmuitori, ce au durere de inimă de pătimaşele noroade. O! cât să cuvine într’un adevăr să-i numească noroadele adevăraţi părinţi. Oare câţi oameni pe tot anul să coprind de o aşa mare bucurie, întocmai ca un mort când ar învia, căci poate mulţi şi-ar voi mai mult moartea decât o viaţă slutită!”.

Golescu a mai venit după aceia în Banat, anul următor, 1826, dar numai în treacăt când călătoreşte la Geneva, arătând că „în anul 1826 călătorind iarăş din Braşov spre Bavaria şi Elveţia, am mers tot pe drumul Timişvarului, Pesta şi Viena pe care drum cele ce am vă­zut s’au şi descris.”

***

Autor: Gheorghe Postelnicu

Sursa: Revista „Analele Banatului”, Buletinul Muzeului din Timişoara, nr. I, anul I, 1928

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s