galerie Romulus Ladea (de Petru Vintilă)

Sînt unele lucruri atît de frumos şi de nesperat potrivite, încît nu le poţi pune numai pe seama întîmplării.

Romulus Ladea (sursa imaginii: Wikipedia.ro)

O astfel de întîmplare mi s-a petrecut în vara anului 1942. Luasem diploma de bacalaureat şi drept răsplată, m-a luat un unchi din Oraviţa să petrec vacanţa la el. A fost cea mai fru­moasă vacanţă, fiindcă o petreceam într-un oraş încărcat de istorie şi de farmec.

Adolescent şi poet, cu lavalieră la gît, evo­cam trecerea lui Eminescu prin Oraviţa veacului trecut, a lui losif Vulcan şi Octavian Goga, a lui Mihail Pascaly şi Petculescu, a pictorului Zaicu, a lui Liszt şi Enescu. Gara, veche din 1847, mă atrăgea într-un chip deosebit, ca şi cea mai bătrînă cale ferată din ţară, între Oraviţa şi Anina. Ore întregi stăteam în micul parc din centrul oraşului, privind bustul lui Emi­nescu, operă a sculptorului Romulus Ladea.

Despre asta vreau să amintesc aici. Într-o zi, cum stăteam ca Werther, romantic şi cu o carte în mînă, privind bustul lui Eminescu pînă la uitare şi visare, mă trezesc cu trei bărbaţi lîngă mine. Probabil ca ­mă observaseră de-o oră, intrigaţi de pletosul firav care nu se mişca de lîngă soclul monumentului. Unul dintre ei m-a între­bat — Îţi place bustul ? — Foarte mult! am răspuns eu încîntat. — Eşti cumva poet? a urmat altă întrebare. Am roşit şi am răspuns „da, vreau să ajung scriitor”.

După vreo oră de discuţie, am aflat că mă găseam în faţa sculptorului Romulus Ladea şi a scriitorilor Virgil Birou şi Ion Stoia-Udrea. Ei alcătuiau una din acele minunate prietenii artistice, care îşi sporesc frumuseţea prin durată. Îşi spuneau „Trifoiul”, erau toţi trei de pe Valea Caraşului şi se aveau în prietenia lor strînsă ca frunzele unui trifoi minuscul.

Acum cîţiva ani a murit Virgil Birou. Zilele trecute s-a săvîrşit din viaţă şi Romulus Ladea. În sfertul de veac din urmă viaţa m-a apropiat deseori de Romulus Ladea. Întîi în 1945 şi 1946 la Timişoara, cu orele dulci petrecute la cafeneaua artiştilor, „Spieluhr”, cu taclalele la Şcoala de artă unde Ladea era profesor, sau în plimbările lungi, între clădirea teatrului şi parcul Scudier, apoi la Cluj şi la Suceag, satul unde îşi încropise un atelier de pietrar şi olar ţăran. Mi-l amintesc cu un sfert de veac în urmă, cu părul vîlvoi, sur ca un lup, cu cerbicea de atlet, cu extraordinara lui vitalitate, şi orice mi-aş fi putut închipui, numai nu infarctul care l-a doborît zilele tre­cute, ca pe un stejar plin de forţă şi măreţie. I-am văzut deseori palmele galbene de lut, aşa cum lucra în atelier; îmi plăcea să-l văd ca pe un demiurg însufleţind piatra, marmora, bronzul, lu­tul şi lemnul, încîntat sau zîmbind ironic, visător şi cu ochii micşoraţi, sau sfredelind lucrarea de pe stativ cu o privire ne­liniştită, duşmănoasă şi disperată. L-am văzut la expoziţia sa retrospectivă de la Dalles, ca pe un vrăjitor atent la reacţia vizi­tatorilor, fiindcă totdeauna acest mare şi desăvîrşit artist a ţinut cont de ceea ce a spus omul obişnuit despre opera sa, fericit să se vadă înţeles, deşi ţărăneasca lui modestie l-a ferit totdeauna de orgolii deşarte.

Plic aniversar: Romul Ladea – 105 ani de la naştere (sursa imaginii: Banaterra.eu)

Coperta volumului Ladea (autor: Adriana Botez-Crainic, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 2017)

Ne-a lăsat drept moştenire sacră cîteva sute de lucrări (statui monumentale, busturi, compoziţii, alto-reliefuri, portrete sau lucrări de mici dimensiuni, în felul tanagrelor pline de suavi­tate) şi, cu opera lui, arta sculpturală românească a sporit cu un tezaur de care viitorimea va vorbi cu admiraţie nemicşorată şi cu un sentiment de mîndrie şi recunoştinţă.

(1970)

***

Extras din volumul: Vintilă, Petru, (1973), 101 picături de cerneală, Editura Cartea Românească, Bucureşti, (pag. 53-54)

Reclame

2 comentarii

  1. Felicitari ! Niste amintiri extraordinare, emotionante si valoroase din punct de vedere istoric ! Sunt din Piatra Neamt dar am vizitat orasul Oravita ( si imprejurimile ) de 4 ori ! Este un oras superb cel putin din punct de vedere istoric ! Am vizitat teatrul despre care nu stiam nimic . Am avut noroc de niste pensionari ce jucau sah la o masa din parc ! Intrind in discutie cu ei mai mult sa aflu cum ies din oras cu masina spre Lacul Ochiul Beiului am fost intrebat daca am vizitat teatrul ! Am raspuns ca nu si an intrebat …dar unde-i ? Uite aici la doi pasi m-a indrumat unul din ei ! Am vizitat teatrul si am aflat cu aceasta ocazie ca M. Eminescu a fost aici ca sulfeur cu trupa lui M. Pascaly ….E mult de povestit ! ESTE CEVA SUPERB ! Succes pe mai departe in tot ceea ce faceti !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s