Vi-l prezint pe Tata Oance (de Petru Vintilă)

Pe vremea cînd eram copil, elev la liceul „Traian Doda” din Caransebeș, atenția mi-a fost într-o bună zi atrasă de figura unui bătrînel înalt, deșirat, cu plete lungi ivite pe sub o enormă pălărie neagră, cu lavalieră și cu cioc cărunt, îmbrăcat în niște straie de răspopit și care îmi evoca figura tragicului și romanticului Don Quichote de la Mancha. Am aflat că se numea Petru Oance și că edita o revistă intitulată „Vasiova”, după satul său natal. Vreme de 19 ani a apărut această publicație bilunară și care, în locul adresei, purta pe frontispiciu inscrispția descurajantă: „redacția și administrația, unde dă Dumnezeu”. Lumea îl poreclise „Tata Oance” și el își difuza revista cu traista, bătînd drumurile cu trenul, cu căruța, cu mașini de ocazie, însă mai mult pe jos, apostolește.

„Tata Oance”

S-a născut în 1881 la Vasiova, unde trăiește și azi. Are așadar 87 de ani. E posesorul unei fantastice biblioteci de peste cinci mii de volume și e vorba de o bibliotecă eclectică, în rafturile căreia stau într-o bună și paradoxală vecinătate o ediție din 1890 a Alexăndriei cu „Moromeții” lui Marin Preda, „Til Buhoglindă năzdrăvanul” tipărit de Ciurcu la Brașov în 1897, cu „Desculț” al lui Zaharia Stancu, cele mai vechi cărți de colportaj din literatura noastră cu ultimele apariții editoriale. Foamea de lectură a acestui autodidact care are numai cîteva clase primare, n-a refuzat nimic, adunînd în biblioteca lui aparent cele mai desperecheate producții livrești, de la cărticelele lui Panait Mușoiu pînă la Tratatul de istorie a literaturii române, slujindu-și cu o emoționantă devoțiune propria-i deviză adoptată cînd era adolescent: „Munciți, cetiți, călătoriți”.

Primul război mondial i-a prilejuit o excursie dramatică, prelungită pe durata a patru ani, din Boemia pînă pe țărmul Adriaticei și din Tirolul italian pînă în Galiția.

În anul 1929 a început editarea bilunarului „Vasiova”, fără nici o lețcaie subvenție, ducînd-o pe umerii săi, solitar și încăpățînat timp de aproape două decenii. Nu e învățător în Banat, bătrîn, care să nu fi fost cititorul pasionat al acestei reviste. Nu e sat în care „Vasiova” să nu fi pătruns, ca un triumf al celui mai romantic și înflăcărat amatorism literar ce mi-a fost dat să cunosc vreodată.

Tata Oance a scris peste cinci mii de poezii, din care a publicat în propria-i revistă, după mărturisirea sa, numai… 987 de poezii. Această uriașă producție de poligraf entuziast, chiar dacă nu are genialitate artistică, are genialitatea obstinației, mirajul și nostalgia pe care Tata Oance le-a purtat în suflet o viață întreagă, netulburat și candid ca un copil de o puritate floreală.

Acum cîteva zile, cînd l-am vizitat la Vasiova, l-am găsit în grădină, trăgînd vîrtos cu coasa, deși are 87 de ani. La mirarea mea să-l găsesc muncind, mi-a spus cu un aer de profet inspirat: „În ora-n care ai dormit/ În ora-n care n-ai muncit/ În ora-aceea n-ai trăit!”.

Dar Tata Oance nu e numai poet, ci și pictor, sculptor în lemn, grădinar, colecționar de petrografie, bibliofil și filozof oral, depozitarul unui tezaur de înțelepciune pe care, în amestecul său straniu de pragmatism și candoare nealterată, îl dăruie cui vrea să-l asculte și cui îi trece pragul. De pildă, despre o fotografie a sa, făcută prin 1895, îmi spunea: „asta a fost… ieri. Viața-i atît de scurtă, încît trebuie s-o dublezi, muncind mult și pierzînd cu somnul numai 3-4 ceasuri pe noapte”.

Cititori, cînd aveți prilejul, abateți-vă din drum la Bocșa Vasiovei și întrebați de Tata Oance. Pentru mine, care-l cunosc de cînd eram copil, acest poligraf genial prezintă pitorescul și atracția unui obiectiv turistic fără egal. După ce-l veți cunoaște, așa va rămîne și pentru dumneavoastră. Cu acest Matusalem din Bocșa Vasiovei, muzele s-au jucat într-un chip grațios și plin de candoare. El este un Cilibi Moise bănățean. Să întîlnești și să cunoști un astfel de om în veacul douăzeci, asta îți dă sentimentul cuceritor că tu însuți bați un record de longevitate, că ai împlinit, scandînd versuri și trăgînd cu coasa, o sută de ani…

(1968)

***

Extras din volumul: Vintilă, Petru, (1973), 101 picături de cerneală, Editura Cartea Românească, Bucureşti, (pag. 92-94)

Fotografia a fost preluată din volumul „Anotimpuri”, antologie întocmită de Mihai Deleanu, Iosif Scherfer şi Vasile Ioniţă, şi tipărită la Reşiţa în anul 1970.

Reclame

2 gânduri despre „Vi-l prezint pe Tata Oance (de Petru Vintilă)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s