Teatrul de la Oraviţa (de Petru Vintilă)

De Oraviţa este legat numele celui mai vechi teatru de pe teritoriul patriei noastre, a cărui construcţie, datorată obolului public orăviţean şi unei societăţi de artişti diletanţi din localitate, cum obişnuia să se spună pe atunci, a fost inau­gurată în luna octombrie 1817. Construcţia acestui edificiu, în care dau şi azi, după 150 de ani, reprezentaţii trupele teatrale venite în turneu, a fost executată de arhitectul orăviţean Ion Niuni şi s-a terminat în mai puţin de un an de zile. În anul 1838, clădirii i s-a mai adăugat un etaj, în încăperile căruia a găsit adăpost asociaţia culturală „Casinou”. Între altele, aici s-a reprezentat în anul 1843 vodevilul „Oscar” de Scribe. Aici s-au jucat şi multe din piesele apărute în „Biblioteca româ­nească” a lui Karcaleki, traduse de orăviţeanul Damaschin Bojinca, el însuşi participant, ca june student, la inaugurarea clădirii teatrului orăviţean în toamna anului 1817.

Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” (prin 2012)

Dar, ceea ce aruncă o lumină cu totul emoţionantă asupra acestei monumentale şi istorice clădiri este faptul că aici, în anul 1868, a intrat şi Mihai Eminescu, pe atunci sufleur în trupa teatrală a lui Mihai Pascaly. „Familia” lui Iosif Vulcan menţiona astfel cronica acelui memorabil eveniment artistic: „Românii din Oraviţa, aşteptau, la 18/30 august 1868, nebuni de entuziasm, pe actori la gară cu 12 trăsuri, cîţi inşi ştiau că sînt. O ploaie de flori căzu peste actori, cînd, a doua zi, luni 19/31 august se ridică cortina spre a se reprezenta „Ştrengarul din Paris”. De pe „bină” răsuna o limbă dulce ca farmecul, încîntătoare, precum cîntul de sirenă. Am auzit adesea că limba noastră e sonoră, suavă şi armonioasă: am crezut… credeam însă cu modestie, acum însă ni-a trecut toată dubietatea, căci am simţit puterea magică, am auzit şi am văzut ceea ce pînă acum numai cugeta şi ofta am putut, am cunoscut sublimitatea limbii noastre”.

Teatrul orăviţean a constituit un adevărat focar de lumină, în jurul căruia a înflorit o vie şi importantă activitate cultu­rală şi artistică. Astfel, în editura lui I. E. Ţieranu au apărut, între 1879-1880, ediţiile princeps ale lucrărilor lui Ciprian Porumbescu „Cîntec de primăvară” (op. 6) şi „Coloane române” (op. 7). Lucrările compozitorului au fost prezentate tot atunci pe scena teatrului din Oraviţa de către membrii „Reuniunii române de muzică şi cîntări”. Pe scena acestui străvechi teatru s-a mai reprezentat în 1888 o operetă („Naşa Trina”) scrisă de un compozitor localnic care semna „Anonimus”. În opereta aceasta au fost distribuiţi artişti amatori localnici ca: Iulia Drăgoescu, Cornelia Pocrean, N. Purgar, Ion Popa şi Gheorghe Jianu. Tot în 1888 s-au prezentat şi spectacolele cu opereta „Crai nou” de Ciprian Porumbescu, printre cele dintîi din ţară. Pe la Oraviţa trecuseră şi actorii I. D. Ionescu şi G. A. Petculescu, dînd reprezentaţii nu numai în oraş, ci şi în satele din jur : Comorişte, Gîrlişte, Sasca şi Anina. După o costisitoare renovare a teatrului, activitatea artistică locală a reînceput în 1893 cu spectacole de teatru şi muzicale şi cu concerte din seria prestigioasă, din care enumerăm turneele surorilor Röder din Viena, al ansamblului rus „Nadina Slaviansky”, concertul Sul­tanei Ciuc, de la Teatrul orăşenesc din Mainz (1897), româncă bănăţeană, concertul din decembrie 1898 al Irinei de Vladaia, fostă primadonă a Operei Comice din Paris, societară a Tea­trului Municipal din Nissa şi a Operei din Bucureşti, ca şi zecile de concerte ale Reuniunii de teatru din Oraviţa, cu lu­crări de Beethoven, Brahms, Chopin, Liszt, Rossini, Ciprian Po­rumbescu, Ion Vidu, G. Dima şi mai ales cu lucrări folclorice româneşti pentru care Valea Caraşului şi în special Oraviţa au avut totdeauna un adevărat cult.

Activitatea polarizată în jurul teatrului orăviţean a conti­nuat cu o fervoare crescîndă. E destul să amintim că aici au dat concerte în 1902 vestitul bariton D. Popovici-Bayreuth, baritonul Nicolae Corfescu (în 1904), A. Kneisel din Paris, fostul profesor de vioară al lui Jan Kubelik, aici în 1908 a pre­zentat operele „Carmen” şi „Il Trovatore” ansamblul de operă din Bucureşti sub conducerea lui E. Massini, tot aici a cîntat în cîteva rînduri tenorul Traian Grozăvescu, apoi Aca de Barbu, memorabil rămînînd concertul dat în 1931 de George Enescu. Pe aceeaşi scenă au jucat Zaharia Bîrsan şi Agatha Bîrsescu, Mişu Fotino şi Constantin Nottara, Ion Tîlvan şi Ion Manolescu. O lungă şi strălucită pleiadă de artişti amatori orăviţeni au jucat de-a lungul deceniilor în sute de scenete şi piese de teatru.

(1967)

***

Extras din volumul: Vintilă, Petru, (1973), 101 picături de cerneală, Editura Cartea Românească, Bucureşti, (pag. 238-240)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s