Despre culoarea, regimul de protecţie şi denumirea Lacului Dracului, urmate de succinte lămuriri asupra Lacului Ochiul Beiului

Mi-am reamintit zilele acestea de feluritele opinii şi descumpăniri ale turiştilor în ce priveşte frumuseţea îndoielnică şi contestabilă a unor cascade bănăţene, răsărite mai cu seamă din nepotrivirea între tablourile de la faţa locului şi imaginile photoshopate de pe internet, care au indus (şi hrănit!) unora aşteptări niagarice pentru respectivele cataracte. Pentru a împiedica dezvoltarea acestor păreri negative şi a preîntâmpina eventualele dezamăgiri turistice şi propagarea acestora în rândurile unor noi oaspeţi ai ţinuturilor bănăţene, am documentat şi realizat atunci un amplu material în 4 părţi, în care am încercat să explic turiştilor cam ce trebuie să ştie atunci când îşi aleg perioadele de vizitare a cascadelor din arealul carstic al Banatului Montan.

Acest preambul cu aduceri aminte nu e generat de vreo debordare de mintoşenie sub povara vreunei infatuări, ci este produs în urma unor idei, păreri şi impresii eronate despre Lacul Dracului, şi nu numai, citite recent pe internet. Plecând de aici, având un scop nobil şi pentru buna informare a turiştilor, e bine să ne edificăm la câteva aspecte, după cum urmează*:

* În sprijinul vorbelor din rândurile de mai sus, am selectat cele mai grăitoare fotografii pentru o argumentare lipsită de echivoc.  

1. Lacul Dracului (localizare: malul stâng al Nerei în sectorul de chei, Munţii Locvei).

a) Culoarea apei din Lacul Dracului şi gradul de transluciditate nu sunt date de alge sau minereuri, după cum am citit, mai nou, pe internet. Sunt date, în primul rând, de reflexia şi refracţia razelor solare care pătrund prin coronamentul arborilor, şi apoi, complementar, de substratul calcaros, răsfrângerea vegetaţiei (tufişuri dese, arbori impunători), a malurilor, stâncilor şi pereţilor peşterii care acoperă parţial lacul, a umbrelor, dacă vreţi, create de lumina solară pe acestea, în apa lacului.

Concluzie: culoarea şi străvezimea apei nu este întotdeauna la fel, şi, implicit, neliniştea peştilor nu este întotdeauna vizibilă pentru ochii turiştilor.

Pornind de aici, orice călător care a vizitat de mai multe ori Lacul Dracului poate să confirme că, într-o dimineaţă ceţoasă şi umedă de toamnă, cu vegetaţie împuţinată, lacul apare întunecat, misterios, primejdios, ca să nu zic sumbru, iar apa opacă, de culoare negru-violet. În aceeaşi zi, poate, când soarele se ridică pe cer şi gradul de luminozitate creşte, apa îşi modifică culoarea, reflectând liziera malurilor, vegetaţia verde a coniferelor sau roşie-gălbuie (pastelată!) a tufişurilor de cărpiniţă, mojdrean şi scumpie; iar culoarea apei devine verde-maronie şi lacul apare mai luminos, mai cald, mai bucuros (de oaspeţi!).

Spre sfârşitul primăverii şi vara, când soarele străluceşte necruţător pe cer şi oferă multă lumină, apa lacului este verde-albăstruie, evident, în funcţie de cromatica malurilor, a pereţilor de rocă, de culoarea şi desimea vegetaţiei. Iar străvezimea, maximă.

În mod similar, lacul îşi schimbă culoarea iarna, legat tot de durata şi intensitatea redusă de strălucire a soarelui, lipsa parţială a vegetaţiei, prezenţa gheţii şi zăpezii.

Lacul Dracului în iulie 2009

Lacul Dracului în august 2011 – la mijirea zorilor

Lacul Dracului în august 2011 – câteva ore mai târziu

Lacul Dracului în august 2011 – către amiază

Lacul Dracului în octombrie 2016

Lacul Dracului în iulie 2017

b) Scăldatul, pescuitul, accesul cu ambarcaţiuni pe lac sunt interzise! Lacul Dracului este un monument al naturii (zonă de protecţie integrală) şi beneficiază de regim de protecţie în cadrul Rezervaţiei Naturale Cheile Nerei-Beuşniţa, parte a Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa. Acelaşi statut şi regim de protecţie îl are şi Lacul Ochiul Beiului, fiind inclus tot în ariile protejate amintite mai sus.

c) Denumirea lacului vine din tradiţiile populaţiei locale. Lacul Dracului este unul din locurile, care, prin morfologia şi morfometria mai puţin obişnuite, au impresionat în trecut oamenii, fiind considerate în consecinţă rele sau primejdioase şi puse în legătură cu duhuri răufăcătoare sau personaje nefaste. Legendele, între care cea culeasă de A. Tietz (1958) şi preluată mai târziu de alţi cercetători, ori cea a lui N. Andrei (2008) vin să întărească cele spuse mai sus. Cu atât mai mult, cu cât ştim de la speologi că apa are vreo 12 m adâncime, lacul fiind alimentat din precipitaţii, dar mai ales de apele Nerei, fie direct printr-un sistem de canale subterane, fie prin intermediul unor galerii inundate ale peşterii. Cercetările speologilor au arătat că fundul lacului se continuă cu culoare înecate spre săli subterane, întărind astfel, sau demonstrând, justeţea credinţelor locale, cum că lacul nu are fund, iar cine se avântă să se scalde în apa lui nu se mai întoarce vreodată. Există deci posibilitatea ca tradiţia populară să aibă un sâmbure de adevăr, în niscai nenorociri petrecute în vremuri de demult.

d) Despre peştii din lac, unii spun că sunt păstrăvi, dar există şi păreri ale unor pasionaţi de pescuit care spun cu certitudine că sunt, sau că au văzut, şi cleni. Ceea ce este plauzibil, până la urmă.

2. Lacul Ochiul Beiului (localizare: malul stâng al Văii Beiului Sec, Munţii Aninei).

Este un lac carstic instalat într-o dolină şi alimentat de precipitaţii, dar mai ales de un izvor submers, un izbuc, situat pe fundul cuvetei. Spre deosebire de Lacul Dracului, Lacul Ochiul Beiului nu are maluri înalte, nu este cuibărit într-o văgăună şi nici vârât pe jumătate sub bolta vreunei peşteri întunecate, iar apa este mereu primenită de izvorul submers şi debuşată în Beiul Sec (râu numit de aici în aval, până la vărsarea în Nera, Bei). În plus, adâncimea apei este mai mică. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care apa este mai străvezie, verde-albăstruie cam tot timpul, iar lacul apare constant mai luminos, mai mult idilic şi naiv, comparativ cu celălalt, întunecat, schimbător, apăsător uneori. Şi apa acestui lac, precum cea a Lacului Dracului, îşi modifică culoarea de mai multe ori într-o zi, în funcţie de unghiul din care privim ochiul de apă şi în funcţie de oră. Asta pe lângă ceilalţi factori, de care am vorbit deja.

Mai ales primăvara-vara, Ochiul Beiului ne poate oferi mai multe schimbări de culoare şi intensitate pe zi. Uneori depinde şi cum îl priveşti: dacă-l priveşti dinspre punte, jumătatea din stânga e de un albastru străveziu, jumătatea din dreapta e mai verde, sub influenţa evidentă a muşchilor din cuvetă şi a umbrei făcute de arborii mai deşi şi zvelţi şi de malul mai înalt; dacă-l priveşti dinspre râul Beuşniţa, pare mai degrabă albastru, uneori extrem de albastru; iar dacă-l priveşti de pe malul opus punţii, uneori e complet verde, alteori complet albastru deschis.

Lacul Ochiul Beiului în iulie 2009

Lacul Ochiul Beiului în aprilie 2010

Lacul Ochiul Beiului în aprilie 2011

Lacul Ochiul Beiului în august 2011

Lacul Ochiul Beiului în iulie 2012

Lacul Ochiul Beiului în aprilie 2013

Lacul Ochiul Beiului în august 2016

Lacul Ochiul Beiului în ianuarie 2017

Lacul Ochiul Beiului în martie 2018

Lacul Ochiul Beiului în februarie 2019

Mai multe informaţii despre lacurile Ochiul Beiului şi Dracului, Cheile Nerei, Cascadele Beuşniţei şi multe alte obiective turistice bănăţene găsiţi în Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, despre care puteţi afla detalii aici.

Sau, oricând, se poate cere punctul de vedere al specialiştilor de la Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, site-ul oficial fiind disponibil aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s