galerie Oravița, august 2010 (partea a II-a)

Punctul de plecare este barajul acumulării Oravița Mare, situat într-un loc tare pitoresc, la capătul de sus al localității Oravița (Forviz – Oravița Montană). În aval de baraj, între șoseaua principală și disipatorul de energie, se află clădirea Apelor Române, cu Stația Hidrologică și Formația Oravița.

O luăm ușor la pas pe strada principală. După nici 1 km ajungem la locul unde, în stânga șoselei, trebuia să se afle acumularea Oravița Mică. La momentul acela lacul era lipsit de apă, cu barajul supus unor lucrări de reabilitare și cuveta năpădită de vegetație. Anul acesta, citim în presă, lucrările au fost reluate.

Ieșim din Forviz, dar continuăm, agale, la vale, prin Oravița Montană.

Ne abatem de la șoseaua principală, la dreapta, pe Str. Mihai Eminescu, pentru a vizita Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” și muzeul din incinta sa.

Continuăm pe Str. Mihai Eminescu și, după mai bine de 100 m, ajungem în dreptul Bisericii Romano-Catolice Înălțarea Sfintei Cruci ce datează din anul 1722. În fața acestui lăcaș de cult a fost adus de la Marila, și amplasat în anul 2004, monumentul închinat împărătesei Elisabeta Wittelsbach a Austriei (Sisi). În dreapta bisericii se înalţă clădirea fostei primării a Oraviței Montane (monument istoric). Se dorește reabilitarea construcției aflate în stare avansată de degradare și transformarea sa în muzeu.

Pe o clădire din apropierea intersecției Str. 1 Decembrie 1918 cu Str. Valea Aurului, o placă comemorativă ne amintește că această construcție a găzduit în anul 1868 actorii trupei lui Pascaly, din care a făcut parte și Mihai Eminescu. Azi, clădirea este ocupată cu spații comerciale și un centru social al Bisericii Greco-Catolice. Și iarăși Str. Valea Aurului la intersecția cu Str. Damaschin Bojincă (lângă fosta intrare a Grădinii de Vară).

În 15 minute ajungem în dreptul Parcului Central din Oravița. În dreapta se înalță clădirea Primăriei (fostul Palat al Prefecturii județului Caraș). În stânga, dincolo de Parcul Central, se găsește Liceul General Drăgălina și un alt parc, Grădina de Tir (la intrarea în acesta reține atenția Vila Oficiali – clădire din anul 1873, sediul Ocolului Silvic Oravița).

La 50 m mai jos de incinta liceului ajungem în fața Bisericii Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului, monument de arhitectură și pictură.

Râul Oravița iese la lumină după tronsonul subteran care ține din aval de Lacul Mic și până în apropierea stadionului.

Trecem pe lângă Școala Generală nr. 2, pe frontispiciul căreia sunt montate două plăci comemorative care amintesc de trecerea împăratului şi împărătesei Austriei, Franz I şi Karoline Auguste, prin Oravița, pentru inaugurarea teatrului (1817).

Iată-ne și la Biserica Ortodoxă Sfântul Prooroc Ilie. Suntem deja în Oravița Română.

După încă 150 m pe strada principală, dacă virăm la stânga pe Str. Răcășdiei și apoi imediat la stânga pe o altă străduță, ajungem în 5 minute în dreptul Bisericii Greco-Catolice. În momentul acestei vizite lăcașul de cult era prins în lucrări de reabilitare.

După ce ne-am potolit setea la un izvor din apropierea Str. Răcășdiei (în versantul stâng al Văii Oraviței), am urcat pe Viaductul Oravița – Iam. De la înălțimea acestuia, rotindu-ne privirea în toate direcțiile, admirăm cu nesaț „tabloul orăvițean”.

Aruncăm o ocheadă spre mărețul și fascinantul Rol la coborârea de pe viaduct și ne îndreptăm spre gară.

Ajungem în Gara Oravița, la capătul plimbării noastre. Spre deosebire de alte gări din Banat, o găsim pe cea de la Oravița mereu la fel de agreabilă, pe partea cu calea ferată, bineînțeles. Privind tabelul cu mersul trenurilor de atunci rememorăm cu nostalgie vremurile mai bune, când erau nu mai puțin de trei curse (tur-retur) spre Anina, Iam și Berzovia.

***

Îi mulțumesc tovarășului de plimbare Iancu Berceanu. Ce amintiri plăcute din Oravița anului 2010!

Prima parte este disponibilă aici!

***

Detalii complete despre traseele turistice din zona Oraviţei sunt disponibile în două ghiduri turistice pe care le-am dedicat acestor locuri: Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa (anul 2014; traseul 1) şi Pe culmile şi văile Munţilor Caraşului – trasee turistice prin jumătatea de nord a Munţilor Aninei (2019; traseul 22).

Descrierea traseelor include numeroase informaţii şi explicaţii cu caracter practic, toate rânduite din perspectivă geografico-turistică, și sunt însoţite, bineînțeles, de hărţi turistice.

Coperţi, cuprins, trasee, schiţe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s