galerie Din Doman pe Vf. Ponor, iunie 2020

Plecăm pe traseu de lângă crucea așezată în mijlocul localității Doman (mun. Reșița) şi ieşim din sat în direcția sud-est.

Drumul devine un drumeag, parcurge o livadă nu prea îngrijită, apoi se transformă în potecă și suie destul de abrupt panta Dealului Ostrica, trecând pe la mică distanță de marginea fostei cariere, a cărei vetre găzduiește azi Lacul Doman. Cu cât urcăm, în spate, Domanul devine tot mai mic, cuibărit de-a dreptul între înălțimile rotunjite ale Munților Aninei.

De pe spinarea Dealului Ostrica admirăm Lacul Doman şi, în plan îndepărtat, Dealul Ghica.

Începem apoi urcuşul pe pitoreasca înălţime a Culmii Ponor.

Din loc în loc ne întoarcem pentru admirarea peisajelor sublime asupra înălţimii prelunge a Ostricei.

În stânga, în zare, admirăm localitatea Cuptoare (mun. Reşiţa).

Înainte de a ajunge pe Vf. Ponor mai privim de câteva ori îndărăt pentru a savura la orizont peisajul care include unele cartiere reşiţene.

Pe vârful rotunjit al Ponorului găsim resturile metalice ale unor relee GSM (probabil) şi o baracă metalică ce servea, alături de unele acareturi rudimentare, ca stână. Vf Ponor (808 m altit.) este locul de unde se deschid ample tablouri către toate zările: spre nord şi nord-vest, dincolo de ultimele redute ale Munţilor Aninei, vedem cartierele reşiţene; spre vest privirea se opreşte în creştetul Dealului Ghica; spre sud-vest distingem la orizont, prin tăietura Cheilor Caraşului, gospodăriile Caraşovei, îngrămădite în depresiunea cu acelaşi nume; iar spre sud şi sud-est privirea ni se opreşte în platoul Semenicului, apăsat parcă, de povara norilor.

Încheiem cu câteva frumoase floricele pozate pe Vf. Ponor.

Culmea Ponorului este, probabil, cel mai de seamă obiectiv turistic pentru drumeţie şi belvedere din proximitatea mun. Reşiţa, mai ales juxtapus înălţimilor Gol şi Budinic, evident cu plecarea din centrul municipiului de pe Bârzava.

***

Detalii complete despre traseele turistice din Reșița și împrejurimi sunt disponibile în două ghiduri turistice pe care le-am dedicat acestor locuri: Trasee turistice prin Reşiţa şi împrejurimi (Editura Hoffman Caracal, 2014; traseele 11 și 13) şi Pe culmile şi văile Munţilor Caraşului – trasee turistice prin jumătatea de nord a Munţilor Aninei (2019; traseul 6).

Descrierea traseelor include numeroase informaţii, detalii şi explicaţii cu caracter practic, toate rânduite din perspectivă geografico-turistică, și sunt însoţite, bineînțeles, de hărţi turistice.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s