Legat de debitele unor cascade din arealul carstic al Banatului Montan (partea I – Cascadele Beuşniţei)

Galerie

Această galerie conține 60 de fotografii.

Am văzut, în ultimii ani, foarte multe opinii (și mai ales serioase dezamăgiri), ale turiștilor, legate de debitul Cascadei Bigăr din Munții Aninei (județul Caraș-Severin), dar și de debitele altor cascade din zona carstică a Munților Banatului. Cum că, respectivii … Continuă lectura

Lacul Dracului, Cheile Nerei, Ochiul Beiului, Cascadele Beuşniţei, august 2011

Galerie

Această galerie conține 47 de fotografii.

Nera liniştită Lacul Dracului Nera lângă Lacul Dracului Cleanţuri Cheile Nerei văzute de sus… Aproape de Sasca Română Cârşia Rolului Cârşia Căprarului Peisaj domol la intrarea în Sasca Română Poiana Meliugului văzută de pe Culmea Lacului Tunel în chei Trenă … Continuă lectura

Valea Beiului

Galerie

Această galerie conține 6 fotografii.

Râul Bei drenează partea de sud-vest a Munţilor Aninei, fiind afluent de dreapta al Nerei, în ultimul sector al cheilor pe care acesta le formează. Beiul poartă mai multe denumiri de la izvor până la vărsare. Astfel, în cursul superior … Continuă lectura

Lacul Ochiul Beiului

Galerie

Această galerie conține 9 fotografii.

Lacul Ochiul Beiului este situat în Munţii Aninei, într-o frumoasă poieniţă cu brazi plantaţi, exact în unghiul format de confluenţa pârâului Beuşniţa cu râul Beiul Sec. Vorbim practic despre un lac în miniatură, alimentat de un izbuc puternic, situat pe fundul … Continuă lectura