Cheile Nerei, iulie 2017

Galerie

Această galerie conține 10 fotografii.

Cheile Nerei Poiana Meliugului (Poiana lui Trifu) văzută de pe Culmea Lacului Lacul Dracului *** Fotografiile au puse la dispoziţie de d-na Sanda Bucinschi, căreia îi mulţumim. Reclame

Din Cheile Șușarei la Lacul Dracului (Cheile Nerei), în „Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa” (ediţia 2014)

Galerie

Această galerie conține 4 fotografii.

Unul dintre traseele clasice din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa este Sasca Montană-Cheile Şuşarei-Cărbunari-Lacul Dracului (Cheile Nerei), cei aproximativ 13 kilometri putând fi parcurşi lejer în 4 ore, urmărind cele două marcaje turistice: cruce albastră (tronsonul Sasca Montană-Cheile Şuşarei-Cărbunari) şi bandă … Continuă lectura

Prin Cheile Nerei, de la Şopotu Nou la Sasca Română, în „Ghidul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa” (ediţia 2014)

Galerie

Această galerie conține 6 fotografii.

Cheile Nerei reprezintă „coloana vertebrală” a Rezervaţiei Naturale Cheile Nerei-Beuşniţa şi, alături de Cascadele Beuşniţei şi Lacul Ochiul Beiului, cel mai important şi cel mai căutat obiectiv turistic din cuprinsul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa. Valea îngustă a Nerei în sectorul … Continuă lectura

Lacul Dracului, Cheile Nerei, Ochiul Beiului, Cascadele Beuşniţei, august 2011

Galerie

Această galerie conține 47 de fotografii.

Nera liniştită Lacul Dracului Nera lângă Lacul Dracului Cleanţuri Cheile Nerei văzute de sus… Aproape de Sasca Română Cârşia Rolului Cârşia Căprarului Peisaj domol la intrarea în Sasca Română Poiana Meliugului văzută de pe Culmea Lacului Tunel în chei Trenă … Continuă lectura

Cheile Şuşarei, Muntele Gheorghe, Cheile Nerei, august 2008

Galerie

Această galerie conține 12 fotografii.

Poteca spre Lacul Dracului Prăpastia Dracului Poiana Meliugului văzută la coborârea de pe Culmea Lacului Oglinda Şuşarei Nera Cascada Şuşarei cu foarte puţină apă Cabana Şuşara şi anexele