galerie Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reşiţa

Parcul Triaj din Reşiţa găzduieşte un obiectiv turistic deosebit de interesant, Muzeul Locomotivelor cu Abur (în aer liber).

Acest muzeu s-a înfiinţat în anul 1972, iar din anul 2004 se află pe Lista Monumentelor Istorice. Muzeul a fost amenajat la aniversarea unui secol de fabricare a locomotivelor cu abur la Reşiţa, prin eforturile inginerului Mircea Popa. Sunt expuse 16 locomotive din diverse epoci de construcţie (14 sunt produse la Reşiţa), cea mai importantă fiind locomotiva „Resicza”, prima din cele trei locomotive cu aburi construite în spaţiul sud-est european, la Reşiţa, între anii 1872-1873. Este expusă pe un piedestal chiar la intrarea în muzeu, suferind puține modificări de-a lungul vremii. Aceste prime trei locomotive au fost reproduse după un prototip construit la Viena în anul 1871 şi numit „Szekul”, întrucât era destinat liniei Reşiţa-Secu (Secul).

În total la Reşiţa au fost fabricate 1.491 de locomotive cu aburi, până în anul 1964, când se va trece la producerea de locomotive Diesel şi mai apoi electrice.

Panoul informativ de la intrarea în incinta muzeului

Locomotiva forestieră CFF 764.493 (1956);Locomotiva de ecartament normal, seria 50.378 (1921);Aceeaşi locomotivă – vedere din spateLocomotiva de ecartament normal, seria 50.025, fabricaţie Henschel-Kassel (1921); vedere frontală;

Aceeaşi locomotivă – vedere din spate

Locomotiva tender uzinală CFU 14 (1954);

Locomotiva tender uzinală CFU 29 (1952);

Ultimele două locomotive – pozate împreună

Locomotiva de ecartament normal, seria 150.038 (1955);

Locomotiva de ecartament normal, seria 142.072 (1939); cea mai mare locomotivă din muzeu;

Aceeaşi locomotivă – lateral faţă

Aceeaşi locomotivă – vedere de ansamblu

Locomotiva tender cu ecartament îngust, 700 mm, seria 704.402 (1925);

Locomotiva nr. 2 „Resicza”, ecartament 948 mm (1872);

Locomotiva forestieră CFF 704.209, fabricaţie StEG-Viena (1909);

Locomotiva de ecartament normal CFR 764.103 (1952);

Locomotiva tender uzinală CFU 28 (1952);

Locomotiva de ecartament normal CFR 131.003; (1940)

Locomotiva de ecartament îngust CFR 764.001 (1958); în plan îndepărtat: locomotiva de ecartament normal, seria 142.072 (1939)

Locomotiva forestieră CFF 704.404 (1944);

Locomotiva de ecartament normal CFR 230.163 (1933).

6 comentarii

Lasă un comentariu